Dacia s-ar putea alege cu un crossover electric în gamă! Renault confirmă lansarea electromobilului K-ZE în Europa

29 Octombrie 2019, 09:06
Denis Godorozea
În momentul premierei electromobilului compact Renault K-ZE pe piaţa din China anticipam că modelul respectiv ar putea veni în Europa cu sigla Dacia, or constructorul din Mioveni se va simţi obligat să ofere în propria gamă modele electrificate — cu asemenea declaraţii au venit chiar oficialii concernului francez. Mai nou, potrivit publicaţiei britanice Autocar, acest lucru s-ar putea întâmpla chiar în viitorul apropiat.
Astfel, oficialii constructorului francez au confirmat pentru jurnaliştii britanici că micuţul K-ZE urmează să ajungă în viitorul apropiat pe piaţa europeană. Reprezentanţii companiei nu au specificat, însă, cu ce siglă va fi comercializat electromobilul pe Bătrânul Continent, însă pe fundalul declaraţiilor anterioare, precum că conducerea şi-ar dori un electromobil super accesibil pentru Europa, acesta cel mai probabil s-ar potrivi anume gamei de modele a constructorului din Mioveni, or brandul Renault are niţel o altă poziţionare pe piaţa europeană, unde joacă în liga celor de la Volkswagen, Skoda, Ford şi Opel.
De menţionat, că pentru prima dată Renault K-ZE a fost prezentat în calitate de concept în cadrul Salonului Auto de la Paris, iar peste 6 luni şi-a făcut apariţia în varianta de serie pe piaţa chineză. În Europa crossover-ul electric va avea un preţ de circa 10 mii euro. La moment nu se cunosc date tehnice, însă conceptul cu aceeaşi denumire miza pe o baterie ce oferea o autonomie de până la 250 km, aceasta fiind calculată conform standardului NEDC.
0
1,393
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!