Eficienţa şi emisiile modelelor SEAT Arona, Skoda Octavia şi FIAT Panda au fost testate de Green NCAP

25 Octombrie 2019, 17:11
Denis Godorozea
Organizaţia europeană Green NCAP a supus testelor de eficienţă şi emisii modelele SEAT Arona, Skoda Octavia şi FIAT Panda într-o nouă rundă de cercetări. Nici unul dintre cele trei modele nu a reuşit să obţină punctajul maxim de 5 stele în cadrul testelor, iar modelul italian a suferit un adevărat eşec.
Modelul SEAT Arona a fost supus testelor cu motorizarea turbo pe benzină, 1.5 TSI. În această ipostază modelul constructorului din Spania a reuşit să acumuleze un scor de 4 stele din cele 5 posibile. Specialiştii Green NCAP au apreciat nivelul jos de emisii indicat de Arona, pentru care benzinarului i-a fost atribuit un punctaj de 9.8 (din 10). La capitolul "eficienţă", însă, modelul s-a manifestat mai prost, acumulând 6.1 puncte. Motivul invocat de specialiştii organizaţiei europene este consumul mare de combustibil într-un regim de exploatare intens, cu mai mulţi pasageri şi bagaje la bord.

Skoda Octavia a participat la teste cu motorizarea turbodiesel 2.0 TDI. Modelul ceh s-a ales cu un scor de 3 stele. Un asemenea rezultat a fost cauzat de nivelul de emisii mai mare, în special a oxizilor de azot, pentru care Octavia a reuşit să acumuleze 6.7 puncte, dar şi consumul de combustibil majorat, pentru care modelul constructorului din Mlada Boleslav s-a ales cu 5.7 puncte.
Cel mai prost în cadrul testelor s-a manifestat modelul FIAT Panda, care a acumulat doar 2 stele din cele 5 maxime posibile. În cadrul testelor verificărilor a fost supusă motorizarea Twinair CNG, alimentată cu benzină şi gaz natural comprimat, cu o cilindree de 0.9 litri. Specialiştii au relatat, că într-un regim de rulare în care motorul este alimentat doar cu metan modelul italian indică o eficienţă remarcabilă şi un nivel de emisii redus, însă odată ce motorul este alimentat cu benzină nivelul de emisii şi consum de combustibil creşte dramatic.
0
744
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!