Imagini noi au deconspirat partea frontală şi habitaclul noului Volkswagen Golf

16 Octombrie 2019, 17:31
Denis Godorozea
Noua generaţie Volkswagen Golf a fost surprinsă pe linia de producţie — două imagini noi au dezvăluit în întregime partea frontală şi habitaclul noului hatchback. Imaginile au fost publicate în spaţiul web la doar câteva zile până la premiera oficială.
Se pare că Volkswagen Golf 8 a primit un exterior uşor revizuit, cu un limbaj stilistic evoluat, care ulterior va putea fi văzut şi pe alte modele din gamă. Totodată, germanii au mers pe calea minimalismului — partea frontală nu abundă cu elemente decorative, iar locul calandrului este tradiţional preluat de un element orizontal îngust, dominat de noua siglă a constructorului german. Farurile au un design mai unghiular, cu multiple elemente LED şi forme necaracteristice pentru actuala gamă de modele.

Habitaclul a beneficiat de o arhitectură minimalistă, similară aspectului exterior. Planşa de bord este dominată de linii orizontale, iar pe consola centrală se regăseşte un display imens al sistemului multimedia, prin intermediul căruia cel din spatele volanului şi pasagerul faţă vor putea interacţiona cu majoritatea sistemelor disponibile la bord. Levierul cutiei de viteze de pe tunelul central confirmă că Volkswagen Golf de a opta generaţie va fi oferit şi cu cutii manuale.
Amintim că premiera noii generaţii Volkswagen Golf va avea loc la mijlocul săptămânii viitoare, la 24 octombrie 2019, în cadrul unui eveniment dedicat. Pe piaţă primele unităţi Golf 8 vor ajunge până la sfârşitul acestui an. Germanii pregătesc motorizări pe benzină, motorină, dar şi mai multe sisteme de propulsie hibridă, inclusiv plug-in hybrid.
0
343
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
TESTE DRIVE DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!