Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Premieră mondială: noile BMW M8 Gran Coupe şi M8 Competition Gran Coupe

9 Octombrie 2019 - 10:26
Denis Godorozea
Bavarezii prezintă ultimile modele din noua gamă Seria 8, coupe-urile de performanţă cu patru uşi, noile BMW M8 Gran Coupe şi M8 Competition Gran Coupe. De altfel, din punct de vedere tehnic noile modele au preluat substratul tehnic de la coupe-urile şi decapotabilele cu acelaşi indice, având un ampatament extins cu 200 mm. Să vedem, deci, cu ce ne poate uimi coupe-ul cu 4 uşi în variantele de performanţă de top.
Tradiţional pentru modelele de performanţă bavareze, noile M8 Gran Coupe şi M8 Competition Gran Coupe se disting de versiunile standard prin noile bare de protecţie, mai agresive, cu incizii de aer generoase în faţă şi difuzor imens cu două terminaţii duble ale sistemului de evacuare integrate la posterior. Noile elemente exterioare sunt executate din fibră de carbon şi pot fi nevopsite, sau realizate în nuanţa de negru-lucios. Capacele oglinzilor retrovizoare exterioare au fost înlocuite cu capace noi, din seria M, iar pe capacul portbagajului şi-a făcut loc un eleron de mici dimensiuni.
Plafonul coupe-urilor cu 4 uşi este executat din fibră de carbon, iar podeaua maşinilor a fost fortificată cu plăci metalice în forma literei "X", pentru o rigiditate mai bună şi un nivel de top de siguranţă. Comparativ cu versiunile standard M8 Gran Coupe are o greutate mai mare cu 95 kg, în timp ce comparativ cu coupe-urile M8 greutatea este mai mare cu 70 kg, însă fără un impact negativ asupra caracteristicilor dinamice.
Precum şi celelalte modele de performanţă din gamă, noile M8 Gran Coupe sunt propulsat de unitatea biturbo V8 de 4.4 litri, cuplată la cutia automată cu 8 rapoarte ce transmite cuplul pe ambele punţi prin intermediul sistemului de tracţiune integrală M xDrive. În cazul versiunii M8 Gran Coupe motorul livreazp 600 CP şi 750 Nm, pe când varianta de top cu indicile Competition are la activ cu 25 CP mai mult.
În această ipostază M8 Gran Coupe este capabil să accelereze până la 100 km/h în 3.3 secunde, indicând un timp similar cu coupe-ul M8. Versiunea Competition execută acelaşi exerciţiu în 3.2 secunde. Diferenţa se face resimţită în repriza 0-200 km/h, unde coupe-urile cu 4 uşi sunt mai lente cu aproximativ 0.4 secunde. Viteza maximă este limitată la 250 km/h, dar poate fi extinsă până la 305 km/h cu pachetul opţional M Driver’s Package.
Noile BMW M8 Gran Coupe şi M8 Competition Gran Coupe încheie seria de premiere în noua familie de modele Seria 8. De menţionat, că debutul modelului a avut loc anume cu conceptul M8 Gran Coupe. Producţia şi livrările celor mai de top coupe-uri cu 4 uşi bavareze va demara în primăvara anului viitor.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (84 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter