Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Automobilele redacţiei: cum se comportă Mercedes-Benz C-Class la peste 100 mii km parcurşi prin Moldova?

2 Noiembrie 2019 - 09:26
Ilie Toma
Parcursul de 100,000 km este pentru mulţi o barieră psihologică la care o maşină trece dintr-o categorie în alta. Pentru noi, care am exploatat cândva şi un automobil de la 0 la 357 mii km, o sută de mii înseamnă însă prima tinereţe, dar totuşi am vrea să vorbim despre Mercedes-Benz C-Class şi felul în care se simte el la peste100,000 km. Ce probleme apar, dacă apar, ce se poate observa, cât costă prima deservire tehnică de după o sută de mii la service-ul oficial Mercedes-Benz în Moldova, etc.
Probleme la suspensie?

Mercedes-Benz C-Class are astăzi pe odometru un pic peste 107,000 km, ceea ce înseamnă că din luna mai, de la ultima noastră relatare, şi până astăzi, am parcurs doar 7 mii de kilometri. Sunt puţini, într-atât de puţini, încât în luna octombrie a acestui an pentru prima dată în istoria de exploatare a acestei maşini, ea ne-a notificat că trebuie să mergem la service nu pentru că am fi parcurs cel puţin vreo 12 mii de kilometri de la ultima vizită, ci pentru că s-a împlinit un an, iar schimbul de ulei trebuie făcut cel puţin o dată în an.
Ne amintim de B-Class-ul nostru de mai demult şi acolo noi schimbasem prima pereche de amortizoare faţă pe la 94 de mii de kilometri parcurşi. Când C-Class trecuse de 100 mii, ne cam vizitase gândul că s-ar putea ca, într-un viitor nu prea îndepărtat, să fie nevoie de vreun schimb de amortizoare. Gândul pare şi mai îngrijorător, dacă ne gândim că amortizoarele lui C-Class sunt adaptive, iar preţul lor e de vreo două ori mai mare decât cele obişnuite.

Dar adevărul e că aceste amortizoare nu trebuie deocamdată schimbate. Sunt absolut în regulă. În luna mai am trecut revizia tehnică obligatorie, cu testarea lor, şi aveau un coeficient de aderenţă excelent. În luna octombrie, la revizia de la service-ul Mercedes-Benz, au fost verificate din nou şi verdictul a fost acelaşi: sunt în stare bună şi nu necesită nici o intervenţie.
Am verificat totodată şi întreaga suspensie. Complexă în construcţie şi cu multe braţe din aluminiu, ea se dovedeşte a fi totuşi foarte durabilă la drumurile noastre, întrucât nici aici n-a trebuit schimbat nimic. De la 0 la 107 mii am schimbat un singur braţ inferior la roata stângă pe la vreo 40-50 mii km şi atât, dar şi atunci, dacă ne gândim retrospectiv, a fost mai mult o precauţie decât o necesitate.

Da, suspensia mai lasă uneori mici sunete jucăuşe să mai ajungă la interior în denivelările enervante ale drumurilor noastre, sunete care erau mai bine inhibate când maşina era absolut nouă. Dar oricum nivelul lor e neglijabil şi doar urechile fine le vor auzi.
Deci, C-Class W205 nu are nici o problemă cu suspensia, iar ea se dovedeşte a fi rezistentă şi durabilă chiar şi pe drumurile noastre, chiar şi la parcursuri de peste 100 mii km.

Ce probleme mai apar?

De la achiziţie şi până acum, vreme de peste 5 ani, C-Class W205 n-a fost chiar lipsit în totalitate de orice problemă, le-a avut câteva, menţionate pe parcursul relatărilor noastre, dar toate au fost destul de repede îndepărtate la service-ul oficial. A avut el vreo problemă după 100 mii încoace? Nu. Nimic. Nici o eroare, nici o alertă de disfuncţionare, nici o defecţiune mecanică sau electronică sau de oricare altă natură. Pur şi simplu învârţi cheia, porneşti motorul şi ai plecat. Fără bătăi de cap. La B-Class W245 pe la 100 mii schimbasem şi un rulment deja şi alte câteva chestii care se uzaseră pe la acest parcurs. Aici n-a fost nevoie de nimic decât consumabile normale.
Dacă ar fi să-ţi doreşti să ai o maşină care nu se strică deloc, care să fie plăcută şi confortabilă, dar cu care în acelaşi timp să uiţi ce înseamnă service, asta e una din candidatele perfecte. Pe exemplul nostru, cel puţin, aşa e. Când am mers în luna octombrie la service-ul oficial, mi-am dat seama că nu fusesem la service un an întreg! Da, în octombrie anul trecut schimbasem şi bateria pe una nouă, apoi făcusem obişnuitul schimb de ulei, iar între timp C-Class a fost doar la două schimburi de anvelope iarnă/vară la compania care le şi vinde şi atât. Anume aşa trebuie să fie un Mercedes-Benz, zicem noi. Să te alinte cu confort, plăcere în condus, tehnologii la bord, dar să fie întotdeauna exemplar de fiabil!

Deservirea tehnică recentă

Aşa cum spuneam, am mers în octombrie la schimbul obişnuit de ulei şi filtre. Înainte de asta, apropo, una din observaţiile pe care le avusesem era că aerul de afară se filtra cam slab, orice miros mai neplăcut de afară pătrundea foarte uşor în interior, aşa că foloseam des recircularea în trafic sau când treceam prin zone mai rău-famate din acest punct de vedere din capitală. Chiar îl sunasem la puţin timp după ultima vizită la service pe recepţionist şi-l întrebasem dacă e sigur că au montat un filtru înapoi. Montaseră.
Acum, la deservirea recentă, când am primit devizul cu lucrările făcute, am constatat pentru prima dată două filtre de aer din interior schimbate. Zic „de unde două filtre? Parcă întotdeauna se înlocuia unul?” Am aflat uimit că, de fapt, C-Class W205 are două filtre, unul de praf şi altul de particule fine. Unul costă vreo 900 lei, altul vreo 300. Pe cel de 300 nu-l văzusem niciodată în lista de filtre schimbate, deşi ar fi trebuit. De asta şi senzaţia de aer impur pe care o avusesem. Nu mă aprofundasem niciodată în subiect, dar acum am verificat şi într-adevăr aşa e, sunt două filtre care trebuie înlocuite împreună. După acest schimb complet de filtre, când am mers prin prima zonă de fum tomnatic, n-am simţit nici măcar urmă de el la interior. Diferenţa e uriaşă.

Cu puţin timp înainte de vizita la service, C-Class mă anunţase că era timpul să-i schimbăm şi plăcuţele. Intuiam că va fi vorba de plăcuţele din spate. Apropo, un alt mic deranjament era faptul că ultimul set de plăcuţe scârţâiau la viteze mici, deşi erau originale. La service am văzut că nu erau plăcuţele spate la rând cu schimbatul, ci cele din faţă. De această dată au ţinut vreo 45 mii km în loc de aproape 60, cât au ţinut prima dată. Ciudat. Dar după schimbare, n-au mai scârţâit. Ele erau de vină, nu cele din spate.
De asemenea, la recepţionarea devizului, am mai zărit o stranietate. S-au turnat 7 litri de ulei de motor. De obicei, însă, se turnau 8, întotdeauna, la toate vizitele de până acum. I-am întrebat ce s-a întâmplat, de ce această diferenţă. Mecanicii porniseră deja maşina s-o scoată din service. Au verificat încă o dată nivelul, era la minim. Au mai adăugat 800 ml, ne-au dat un recipient şi ne-au rugat să mai turnăm celelalte 200 după ce se răceşte motorul. Bine, eu n-am o problemă în a turna ulei, dar e o scăpare a celor de la service, care nu face faţă mărcii. Din păcate, însă, oameni mai puţini calificaţi există oriunde, aşa că un pic de atenţie nu strică niciodată. Dacă aş fi plecat cu cei 7 litri, şi aş fi verificat peste nu ştiu câte mii de kilometri nivelul, aş fi crezut că C-Class a început a consuma ulei, când de fapt nu e aşa — n-a consumat niciodată şi nu consumă. Niciodată n-am adăugat ulei între vizitele la service.
Costul total al vizitei la service, cu tot cu setul de plăcuţe şi manoperă, a fost de 6,107 lei. Pentru o marcă premium e foarte decent, zicem noi, mai ales că avem grad de comparaţie cu alte maşini non-premium din redacţie. Totuşi, şefului Mercedes-Benz Moldova i-a reuşit performanţa de a face service-ul mărcii şi consumabilele cât se poate de accesibile şi, în cea mai mare parte, de a asigura un personal extrem de profesionist.

Impresii generale despre Mercedes-Benz C-Class în acest moment

Neavând vreo problemă cu simbolismul cifrei de 100,000 km şi depăşirea acestei cifre pe odometru, noi chiar nu simţim nevoia de a-l schimba, mai ales că-l savurăm atât de mult ca şi plăcere în condus şi ţinută de drum. În momentul în care am ajuns să torn cei 200 ml de ulei într-o dimineaţă în parcare, am deschis pentru prima dată capacul ce acoperă motorul, iar de acolo se zăresc bine măruntaiele lui. Totul e imaculat pe interior, un motor într-o stare de nou. Şi în asemenea momente, n-ai cum să nu admiri ingineria modelului şi a mărcii, mai ales când această senzaţie vizuală e însoţită de fiabilitate.
Mai schimb adeseori alte automobile în condus din plăcerea profesiei. Dar, dacă nu conduc câteva zile C-Class, fiind acasă, mi se face dor de el şi de senzaţiile lui. Apoi, când revin, apuc din nou volanul strâns în mâini şi în prima zi neapărat ascult muzică, nu podcasturi, nu cărţi audio, ci muzică, pentru că mi se face dor şi de calitatea sistemului audio. Începând cu ziua a doua consecutivă, trec şi la podcasturi, şi la cărţi audio.
Într-o zi, stăteam în trafic şi ochii mei au început a privi întreaga planşă de bord, făcând parcă un zoom out. Mi-am zis că uite, cadranele de bord sunt analogice, iar display-ul multimedia, deşi nu e mic de facto, pare deja mic în raport cu standardele zilelor noastre. C-Class facelift, dar şi GLC, au deja un display mult mai mare, panoramic, şi unde mai pui că şi cadranele de bord sunt digitale. Iar sistemul multimedia al lui C-Class de dinainte de facelift nu are interfaţă Apple CarPlay (apăruse ceva mai târziu opţional), iar calitatea grafică, deşi e bună, nu se poate compara cu cea din zilele noastre, de după facelift. Şi m-am gândit atunci că această parte hi-tech a zilelor noastre e unica ce m-ar motiva poate să schimb C-Class în viitorul apropiat pe ceva mai nou. Uite la asta am ajuns în zilele noastre cu maşinile, să simţim că-n 5 ani acelaşi model a evoluat atât de mult la gadget-urile hi-tech, încât cel de dinainte pare un pic mai expirat moral. Am ajuns la asta încât gadget-urile hi-tech de la bordul unei maşini nu doar că sunt importante, mai ales în segmentul premium, ci formează o mare parte din experienţa de la bord din zilele noastre. Aşa că dacă ajungeţi azi să vă cumpăraţi o maşină nouă, bifaţi maxim ce se poate pe partea de multimedia, renunţaţi mai degrabă la jante cu un inch mai mari, dar bifaţi hi-tech-ul. Dacă astăzi nu vi se pare primordial, într-un an-doi va fi şi mai crucial. Şi risc să prezic că-n câţiva ani şi preţul de revânzare la mâna a doua va fi puternic influenţat de capacităţile multimedia ale unei maşini.
Dar pe lângă asta, există o mare consistenţă tehnică în C-Class, făcută după şcoală veche, prin inginerie care nu expiră niciodată: o suspensie double-wishbone pe faţă, suspensie complexă multilink pe spate, un motor poziţional longitudinal, tracţiune spate, centru de greutate coborât şi un volan excelent de conectat cu drumul. Iar când ai toate aceste ingrediente prezente, primeşti o omniprezentă plăcere naturală în condus, pe care tot mai puţine maşini o au în zilele noastre. Şi această plăcere azi, la 107 mii km, e aceeaşi ca şi la 17 mii km!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter