Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Scurt despre Ziua 3 a #ElectricUltraMaraton-ului, cea în care am ajuns în Germania

14 Noiembrie 2019 - 07:55
Ilie Toma
În cea de-a 3-a zi a călătoriei noastre la drum lung cu automobile electrice miza era mare: să ajungem la destinaţia pe care o aveam stabilită pentru segment — Munchen. De fapt, nu e chiar inima oraşului Munchen, ci un hotel situat în Landshut, un orăşel mai la nord-est-ul metropolei. Am ales acest orăşel pentru că e mai aproape de aeroport, iar acolo e punctul de unde în ziua a 4-a urmează să primim protagonistul multaşteptat al acestei expediţii — Audi e-tron!
Dar nici în această zi misiunea nu s-a dovedit a fi pentru toţi uşoară. Pentru Jaguar I-PACE asta a însemnat o plăcere tot mai mare de a sesiza că, având prize fast charge, poţi face sprinturi la fel de lungi ca şi cu o maşină tradiţională. Pentru Hyundai Ioniq electric, a fost un adevărat test de rezistenţă. În ziua asta ne-au dezamăgit mai multe lucruri, precum modul de încărcare şi alimentare în Austria, o factură uriaşă, refuzuri de încărcări la unele staţii sau încărcări ca broasca ţestoasă la altele. Despre toate acestea, pe îndelete, în videourile mari care urmează, şi reportajele detailate, iar azi, deja tradiţional, venim cu schiţele jurnalului de bord, în stilul însemnărilor unui căpitan de flotă în ape necunoscute.
• Dimineaţă în Gyor. Vom porni mai târziu decât planificăm, întrucât echipajul de pe Ioniq electric a ajuns spre zori la hotel şi s-au cufundat într-un somn adânc în timp ce maşina se încarcă la priza de lângă hotel.

• Am studiat între timp de ce aplicaţii ar fi nevoie în Austria pentru a alimenta la prize electrice, am descoperit-o pe cea mai răspândită — SMATRICS. Deşi intenţia e bună, de a uniformiza sistemul de plată a staţiilor electrice indiferent de cine e proprietarul staţie, realizarea e foarte proastă, spre deosebire de Ungaria, unde totul funcţionează mult mai bine. Smatrics are o aplicaţie de mobil pe care nu o poţi descărca dacă eşti cu localizarea din Moldova în account-ul Apple sau Google Play, iar ca să încarci poţi folosi site-ul lor prin browserul telefonului, însă acesta e plin de stângăcii, precum trecerea periodică la germană, iar pentru a ne face un account, am completat un milion de date.
• Pe la 08.30, am ieşit de la hotel, am luat Ioniq-ul electric de la încărcare şi am pornit spre Austria. Punctul iniţial era o altă staţie IONITY, cu super fastchargere.

• Am conectat Jaguarul. Viteză enormă de încărcare. Putem lua dejunul la restaurantul de alături între timp.
• Hyundai Ioniq electric se încarcă la o priză mai simplă.

• Observaţie curioasă: de fiecare dată când vezi verdele de încărcare rapidă a bateriilor maşinilor, cu toţii zâmbim până la urechi de bucurie.

• Hyundai avusese parte de o eroare a staţiei, motiv din care asta a început a-l încărca cu viteză super lentă, şi apoi nu voia nici să-i elibereze cablul. A trebuit să sunăm la suportul tehnic să ne elibereze cablul de la distanţă.
• Am căutat apoi staţii funcţionale prin jur. Am fost într-un orăşel din apropiere, care avea o staţie oferită gratis de primăria acelei localităţi de dragul susţinerii electromobilităţii. Ea a funcţionat, doar că încărca doar cu o viteză de vreo 2 kW, iar asta ar fi însemnat o veşnicie pentru Ioniq-ul nostru.

• Am ajuns şi în parcările aeroportului din Viena, unde prima staţie ne-a impus să instalăm o altă aplicaţie, ca pe urmă să eşueze procesul. Din a doua încercare am dat peste o staţie Smatrics. Aici Ioniq a rămas să încarce, dar, deoarece sistemul taxează la timp, factura finală după vreo 4 ore de încărcare a fost uriaşă.
• Jaguar I-PACE s-a detaşat şi a plecat în libertate înainte. O plăcere superbă de condus pe autostradă. Un sistem audio britanic de excepţională calitate la interior.

• Deocamdată IONITY e reţeaua cea mai plăcută în utilizare prin Europa. Prize de mare capacitate, aplicaţie ceva mai clară. Aşa că ne-am setat următoarea destinaţie drept o altă staţie IONITY în apropiere de Linz, Austria.
• În vreo oră şi jumătate am ajuns la acea staţie IONITY de lângă Linz. Am putut alimenta uşor I-PACE-ul, dar aici am văzut un întreg rând de Tesla, aliniate la cele 8 superchargere dedicate lor. 7 din ele erau ocupate. Alături, din cele 4 staţii IONITY, doar Jaguarul nostru se încărca. Parcă e o scenă din viitorul science-fiction prezis cândva şi transpus în realitate azi.
• După ce-am alimentat, am pornit mai departe, dar între timp se stârnise şi o ploaie rece. Între timp Ioniq se pornise de la aproape 200 km depărtare spre această staţie. Din cauza frigului şi nopţii, de această dată nu i-ar fi ajuns autonomie, aşa că a mai alimentat la un McDonald’s, pentru puţin timp. Aici staţia s-a dovedit a fi bună pentru Ioniq, dându-i maxim de ce e capabilă maşina.

• Jaguar I-PACE a înaintat spre Passau, alegând acest drum spre Munchen. Afară vremea se făcuse de-a dreptul rece şi umedă. Ploaia s-a transformat uşor în lapovită, apoi şi în ninsoare de 1-2 grade. Ce bine că avem anvelope de iarnă!
• Maşina înainta încrezut, însă condiţiile meteo de afară m-au făcut să constat la un moment dat aveam un consum de peste 30 kW/100 km. Anvelope care aveau de învins acum o rezistenţă mai mare sau multe alte posibile cauze, dar e cert că trebuie să mai căutăm un punct de alimentare pentru puţin.

• Prima încercare a fost la o staţie nereuşită, a doua a fost superbă. Am dat peste o staţie mare, plăcută, făcută în stilul benzinăriilor autohtone. Acolo îşi alimenta maşina un german, un pic încărunţit. Ghici ce maşină avea? Hyundai Ioniq electric! Cu priză fast charge, evident, şi aceeaşi baterie de 28 kWh. De obicei îşi face plinul în 30 minute, neaşteptând chiar 100% şi merge. E super încântat de maşina sa. Deşi mai are un Touareg V10 diesel în garaj, zice că de doi ani doar pe Ioniq electric merge!
• Între timp Hyundai-ul partenerilor noştri de la PNUD Moldova ne călca pe urme, oprind la aceleaşi ultimele staţii, doar că mai târziu.

• Ne-am văzut într-un final ajunşi la destinaţia noastră finală de lângă Munchen. Misiune îndeplinită a primului segment, dragilor! La odihnă şi mâine dimineaţă mergem după Audi e-tron la aeroportul din Munchen!
Şi totuşi, atât de multe sunt de detaliat pe urmă! Da, dragilor, vom avea pentru fiecare segment câte o relatare amplă şi mai ales câte un video detaliat separat! Dar acum, aventura intensă continuă! Începe segmentul 2, cel în care cele 3 maşini electrice pornesc spre casă, de această dată mai cu experienţă şi mai cu încredere!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter