Mazda explică de ce a optat pentru o baterie mai mică pentru crossover-ul electric MX-30

31 Decembrie 2019, 11:51
Denis Godorozea
Mazda MX-30 a marcat debutul mondial cu câteva săptămâni mai devreme şi, deşi este un electromobil absolut nou, modelul nipon a optat pentru o baterie de doar 35.5 kWh, atunci când alte modele din segment pot oferi acum şi baterii de 100 kWh şi un o autonomie simţitor mai mare. Însă cei de la Mazda au şi o explicaţie pentru alegerea inginerilor.
Astfel, potrivit oficialilor Mazda, deşi electromobilele nu sunt echipate cu motoare termice, acestea produc o cantitate similară de CO2 cu emisiile motoarelor diesel contemporane. Misiunea inginerilor a fost să dezvolte un electromobil echilibrat, iar goana după autonomii record şi baterii mai mari a fost cedată rivalilor. Niponii declară că un MX-30 electric pe întreaga durată de exploatare va produce o cantitate de CO2 similară cu cantitatea produsă de compacta Mazda3 cu motor diesel, iar schimbarea bateriei, care ar putea avea loc la un parcurs de peste 160,000 kilometri, doar va agrava situaţie. Iar asta pentru că emisiile de CO2 nu sunt produse direct de electromobil în acest caz, ci în procesul de producţie a bateriei. Mazda precizează, că cu cât mai mare este capacitatea bateriei, cu atât este mai mare cantitatea de CO2 emisă în procesul de producţie.
Amintim că Mazda MX-30 a debutat în luna octombrie a acestui an. Primul electromobil al mărcii nipone este un crossover stilat, cu siluetă coupe şi portiere inspirate de la legendara Mazda RX-8. Crossover-ul este propulsat de un motor electric cu 143 CP, alimentat de la o baterie de 35.5 kWh, capabilă să-i asigure o autonomie de circa 200 km. Potrivit calculelor realizate de specialiştii niponi, această autonomie este suficientă pentru un şofer european, care parcurge zilnic circa 48 kilometri.
0
1,626
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!