Mercedes-Benz confirmă: viitorul electromobil EQA va fi un crossover. Informaţii oficiale

13 Decembrie 2019, 15:36
Denis Godorozea
Acum câteva zile prototipul electromobilului Mercedes-Benz EQA a fost surprins în timpul testelor de iarnă pe drumurile publice din ţările scandinave. De fapt, acel electromobil camuflat a provocat mai multe dispute în web, or conceptul cu aceeaşi denumire, prezentat acum doi ani, a fost un hatchback stilat cu trei uşi. Ei bine, cei de la Mercedes-Benz au venit să clarifice situaţia şi au confirmat, că viitorul EQA va fi un SUV compact.
* Conceptul Mercedes-Benz EQA

Din punct de vedere stilistic Mercedes-Benz, potrivit informaţiilor preliminare, va combina designul noului GLA cu limbajul stilistic lansat pentru gama de modele electrice EQ. Ca şi dimensiuni şi siluetă, însă, EQA va fi aproape identic celui mai compact crossover din gamă. Mai mult, în timpul prezentării noului GLA cei de la Mercedes-Benz au prezentat şi un scurt slide de teasing cu viitorul electromobil.
* Noua generaţie Mercedes-Benz GLA

Şeful Daimler a confirmat pentru presă, că pe lângă aspectul stilistic, viitorul EQA va prelua şi o parte din substratul tehnic de la proaspătul GLA. Prezentarea electromobilului este aşteptată în prima jumătate a anului viitor, or vânzările vor demara până la finalul 2020.
* Ola Kallenius la prezentarea noului Mercedes-Benz GLA

Deocamdată nu există informaţii oficiale despre substratul tehnic al viitorului EQA, deşi conceptul cu aceeaşi denumire miza pe un motor electric cu 272 CP şi 500 Nm. Motorul conceptului este alimentat de la o baterie de 60 kWh, care potrivit estimărilor poate asigura o autonomie de circa 400 km.
0
1,258
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!