(VIDEO) Clipul zilei: o şoferiţă a turnat benzină în două PUNGI de plastic

13 Decembrie 2019, 10:42
Denis Godorozea
Deşi depozitarea şi transportarea benzinei sau oricărui alt combustibil este interzisă chiar şi în sticle şi vase din plastic, o femeie din Houston, Texas, a neglijat toate prevederile de siguranţă şi a turnat benzină direct într-o pungă din plastic la o staţie de alimentare cu combustibil din SUA. Întreg procesul a fost surprins de un martor ocular cu camera video.

Neavând la îndemână un vas special pentru a depozita benzina, aparent, vândută cu reduceri consistente la acea benzinărie, femeia a zis să-şi facă rezerve direct într-o pungă din plastic. Ulterior, punga s-a mai şi spart, iar pentru a evita scurgerile de combustibil femeia a mai folosit o pungă similară, ulterior depozitându-şi achiziţia în portbagajul maşinii, alături de alte achiziţii. De altfel, nici nu ne prea imaginăm dacă ar fi reuşit femeia să transporte combustibilul la destinaţie în portbagajul maşinii, or cu siguranţă acesta s-ar fi vărsat prin portbagaj, deteriorând celelalte achiziţii, ca să nu mai pomenim de miros şi riscurile de incendii.

Deci, transportaţi combustibil doar în rezervorul maşinii sau în vase speciale şi doar respectând prevederile de siguranţă! :)
0
4,343
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!