Automobilele redacţiei: escapadă de offroad cu Suzuki Ignis? Ignis e SUV sau hatchback, totuşi?

Pentru noi, Suzuki Ignis e maşina cea mai nepretenţioasă din redacţie. Nu-i e frică niciodată de cele mai brute condiţii autohtone — gropi din asfalt, drumuri rele de ţară acoperite cu prundiş sau cu totul neacoperite, zăpadă sau noroi.

Aşadar, atunci când a venit timpul să explorăm nişte trasee din Moldova pentru nişte idei viitoare de-ale noastre, într-o zi de week-end, ne-am gândit cu care maşină să pornim prin ţară? Ştiam că vom merge şi pe drumuri rele. Ştiam că s-ar putea să avem parte chiar de trasee un pic noroioase, dacă tot e iarnă. Să luăm Karoq-ul, care are tracţiune integrală excelentă şi care ne-ar putea ajuta mult să ne îndeplinim misiunea, sau să mergem încolo cu Ignis-ul cu tracţiune faţă, dar care are de asemenea o gardă la sol mare şi care, fiind mai uşor, ar putea face de asemenea treabă bună în offroad?

Într-un final, am decis că mergem cu Suzuki. Am luat harta digitală cu noi pe o aplicaţie de telefon şi am pornit în inima ţării. La început, am avut parte de câteva zeci de kilometri de asfalt ideal aşa că am savurat civilizaţia. Dar în scurt timp au început drumurile acoperite cu prundiş, care solicită suspensia unei maşini mult mai intens. Aşa cum ştiam deja din experienţele anterioare, Ignis n-are nici o problemă cu drumurile acoperite cu prundiş — merge cu uşurinţă pe ele. Acum eram deja încălţaţi în anvelopele de iarnă, cumpărate anul trecut, de marcă Gislaved. Foarte potrivite anvelopele pentru Ignis, apropo.

În fine, am savurat peisaje după peisaje, care erau formate deja de păduri. Un drum de prundiş, frumos şi pustiu, care întretăia o pădure. Ne făceam notiţele necesare, cu pauze frecvente. Afară era cam -2 grade pe aici. Ne doream să avem temperaturi negative, ca să fie terenul mai îngheţat la suprafaţă şi să avem mai puţin noroi.

Am intrat apoi într-un sat. Trebuia să explorăm dacă găsim un drum de legătură direct spre un alt sat, aflat în apropiere. Pe harta din satelit, teoretic, exista un drum. Dar trebuie să vedem cum stau lucrurile şi practic. Am dat peste locuri de poveste, iar departe de sat drumul era doar pământ bătătorit, nimic altceva. În plus, mai trecuse ceva timp şi temperatura ajunsese la 0 grade, la soare chiar un pic mai mult. Am intrat într-o pădure rară. Drumul avea deja urme de camioane grele, care săpaseră adânc calea pe unde trecuseră şi pentru noi începeau primele provocări serioase. Drumul avea şi zone în care era mai moale. Ne uitam în faţă şi ne gândeam dacă vom trece, mai ales că nu ştim cum va fi el mai departe.

Dar am decis că merită să încercăm. Aveam şi o funie de tractare în portbagaj, pentru cazuri extreme, doar că, dacă rămânem blocaţi, cel mai probabil va trebui să mergem în sat pe jos să rugăm pe cineva să vină să ne scoată. Iarna prin pădure nu prea trec maşini. Şi am pornit.

Simţeam cum Ignis trece prin această provocare deasupra, fără a se afunda prea mult, iar în zonele cheie unde erau denivelări adânci şi moi, pur şi simplu simţeam când să apăsăm exact acceleraţia, când să-l ajutăm un pic din timp cu inerţia. Evident roţile mai pierdeau un pic aderenţa prin zonele noroioase, dar Ignis a trecut cu bine cei vreo sută de metri de noroi cu denivelări! Wow! Sunt sigur că multe din SUV-urile moderne n-ar fi trecut pe aici, mai ales din cele cu tracţiune faţă. Aici, însă, chiar dacă avem tracţiune faţă, greutatea proprie de doar 855 kg a maşinii ne-a ajutat să gâdilăm un pic noroiul doar, fără a ne afunda prea mult în el.

Şi am continuat mai departe, iar provocările s-au înteţit. De mai multe ori am coborât pe jos să mergem să vedem dacă traseul nu s-a agravat prea tare. De fiecare dată ne întorceam şi ziceam „hai!”, şi mergeam mai departe. De fiecare dată eram cu sufletul la gură dacă nu cumva Ignis se va împotmoli acum. Şi încă nu se împotmolea, doar că, cu cât mai departe de sat mergeam, cu atât mai dificil avea să ne fie dacă ne blocam, totuşi.

Între timp, soarele se tot ridica pe cer şi înmuiase stratul superior de pământ. Însă Ignis, cu anvelopele sale simple de iarnă, se descurca deocamdată de minune. Demult am trecut limitele normale ale unui SUV şi avansam deja precum ar fi făcut-o doar offroader-ele cele mai curajoase. Fenomenală maşinuţa asta!

Dar, la un moment dat, drumul se despărţea în două. Un drum mergea în vale spre următorul sat, însă era acoperit cu zăpadă, de după care se zărea un lut cleios şi umed, acum iarna. Iar la începutul drumului existau nişte şanţuri mari, pe care trebuia să le trecem foarte încet, iar prin zăpadă şi noroi încet nu e prea bine. Ne-am gândit că pe acest drum, teoretic, ne putem aventura în vale, însă înapoi nu vom putea reveni cu tracţiunea faţă, dacă va trebui să facem cale întoarsă. Iată aici ne-ar fi prins bine un Ignis cu tracţiune integrală. Sau un Suzuki Jimny.

Celălalt drum mergea prin pădure. Am mers pe jos să-l vedem. Avea multe zone răzmuiate, pe care le-am fi trecut cu tehnica potrivită de condus, dar problema era după ce sfârşea pădurea. Era un alt drum care cobora spre satul următor, moale şi el, dar cu nişte şanţuri uriaşe, de vreo 20-30 cm săpate prin părţi de roţile unui camion sovietic greu, cel mai probabil. Ne-am fi pus pe burtă pe aici, pur şi simplu.

Aşa că am decis să facem cale întoarsă pe unde am venit. Pământul era mai moale şi a trebuit să trecem din nou cu sufletul la gură fiecare provocare, dar ieşisem cu bine la pietrişul din sat.

Ziua a continuat cu noi explorări. La un moment dat parcurgeam un drum între alte două sate, acoperit cu cernoziom negru bătătorit. Dar umed. Drumul avea vreo 3 km. După vreun km, anvelopele se acoperiseră cu acest cernoziom şi eram ca pe slick-uri. Măcar aici drumul era relativ drept, fără denivelări, aşa că am mers ca la raliu, într-un continuu derapaj. Ne gândeam doar să nu ieşim în decor cu Ignis, că de derapat, derapam într-una. Ţineam 40-50 km/h, că mai încet era mai înfricoşător, iar mai tare — ne gândeam că-s mai mari şansele ca inerţia unui derapaj să ne arunce în decor.

Într-un final, se vedea următorul sat la orizon şi sfârşitul drumului nostru cu cernoziom. Când ne-am văzut pe pietriş, am răsuflat din nou uşuraţi. A mai trebuit ceva timp până s-au curăţat anvelopele, dar eram mai liniştiţi deja.

Şi aşa am tot explorat trasee şi sate până după amiază. Unde am ştiut că e prea extrem pentru ce aveam noi nevoie, am făcut cale întoarsă şi ne-am notat situaţia. Dar pe unde am ales să mergem, Ignis nu s-a împotmolit niciodată! Chiar dacă la un moment dat urcam un alt deal spre pădure şi eram gata-gata să pierdem forţa de înaintare. Roţile faţă deja se învârteau mai mult decât mergeam, dar am continuat să înaintăm încet în timp ce ele derapau. Şi am ieşit cu propriile forţe, fără să ne oprim pe loc nici măcar o secundă în toiul acestor derapări.

Ignis e micuţ de felul lui. Dar pe aici, prin offroad-ul ăsta natural al ţării noastre, greutatea şi dimensiunile sale îl fac mai capabil decât multe alte SUV-uri cu tracţiune integrală, dar mai grele. Aşa că, dacă voi sau părinţii/buneii voştri trăiesc pe undeva prin satele Moldovei, nu există nici o maşină mai potrivită ca Ignis, care să mai şi coste sub 10 mii euro. Iar dacă vreţi performanţe desăvârşite de offroad, alegeţi-l cu tracţiune 4x4, şi atunci chiar veţi trece neînfricat pe acolo pe unde SUV-urile stau împotmolite.

Maşina asta e pur şi simplu impresionantă, prin ceea ce oferă ea pentru banii ei. La preţ de 8,850 euro, în ea ai, practic, şi un SUV şi un hatchback, dotat cu multimedia decentă cu Bluetooth şi USB şi cu tot elementarul modern la capitolul siguranţă — 6 airbag-uri, sistem ESC, etc. Iar în ţara noastră există încă o mare nevoie de asemenea maşini practice! Dar ce zic eu, în ţara noastră — dacă în Elveţia modelul ăsta a devenit unul din preferatele oamenilor care locuiesc în Alpi. Ignis e un hit de vânzări pe acolo şi elveţienii îl aleg cu siguranţă nu pentru că nu-şi permit mai mult, ci pentru că înţeleg că e fantastic de raţional să ai o asemenea maşină nepretenţioasă şi practică, care să facă atât de multe în familia ta!

Îşi merită banii mai mult decât o face oricare altă maşină bugetară la preţ de 8,500-10,000 euro, după părerea noastră! Dar aici se impune şi o actualizare: ieri am observat pe site-ul oficial Suzuki în Moldova că preţurile la Ignis s-au majorat începând cu anul 2020, preţul de start constituind acum 9,200 euro în loc de 8,500 euro.

Şi, ca să încheiem cu încă un fapt incredibil, hai să vă povestim cum s-a sfârşit ziua noastră de escsapadă. După multe, multe sate, multe staţionări pe loc pentru notiţe ba chiar şi pentru a mânca câte o plăcintă undeva în mijlocul unui drum pustiu între două sate, după multe zone de offroad traversate cu curaj, am ieşit la traseu asfaltat. La început roţile faţă băteau un pic, că se adunase noroi pe interiorul jantelor de oţel. Apoi am oprit la o staţie şi am întors câte un picuţ roţile, curăţindu-le pe interior cu mâna răsuflecată. A funcţionat aproape ideal, aşa că am mers mai bine ulterior pe asfalt.

Când am ajuns în Chişinău, ne-am zis să facem din nou plinul. Umplusem rezervorul în dimineaţa aceleiaşi zile la o staţie Petrom şi de la umplere până acum, când am ajuns din nou la staţie, am făcut 255 km de traseu şi offroad, aţi văzut deja cam în ce ritm şi peisaje am mers. Ştiţi cât combustibil a încăput în rezervor? Ei bine: 11.1 litri de benzină. Atât. Iar dacă împărţim 11.1 la cele 2.55 sute de km, avem un consum real rezultat pe ziua de azi de... 4.35 litri/100 km! Fie şi 4.4 litri la sută! Pentru traseu şi offroad, mult offroad, multe sate, mult noroi, multe derapaje! Sincer, aproape că nu ne vine să credem, dar ăsta e adevărul extraordinar oferit de această maşină! O iubim nu pentru cât de mult ne alintă cu detalii sofisticate, pentru că n-are cum să ne alinte cu asemenea chestii, ci pentru cât de surprinzătoare este, fiind şi cu adevărat decentă în acelaşi timp!

Pe bord sunt 10,800 km acum, iar povestea continuă. Şi se pare că va mai continua mult timp înainte!