Coronavirus afectează şi constructorii auto europeni! PSA Peugeot-Citroen anunţă evacuarea angajaţilor

28 Ianuarie 2020, 10:49
Denis Godorozea
Concernul PSA Peugeot-Citroen este unul dintre producătorii auto care deţine uzine de producţie şi centre de cercetare în zona Wuhan din China, deci exact în centrul focarului coronavirus, care se răspândeşte cu viteză îngrozitoare şi în alte regiuni din China, dar şi peste hotarele ţării. În această situaţie, cei de la PSA s-au văzut nevoiţi să întreprindă măsuri de prevenire a răspândirii virusului şi să-şi protejeze angajaţii.
Astfel, conducerea PSA a dispus evacuarea angajaţilor care muncesc în cadrul uzinelor şi întreprinderilor din Wuhan, deţinute de francezi în colaborare cu constructorul chinezesc Dongfeng. Nu mai puţin de 38 persoane urmează să fie evacuate şi repatriate împreună cu familiile lor. În acest scopa fost solicitat ajutorul consulatului francez şi a autorităţilor din China. Angajaţii însă nu vor putea părăsi teritoriul Chinei până nu vor fi supuşi unui control medical minuţios, pentru a preveni răspândirea virusului în caz că aceştia sunt deja infectaţi. Cel mai probabil ulterior măsuri similare vor fi întreprinse şi de alţi constructori europeni care îşi desfăşoară afacerile pe teritoriul Chinei, în apropiere de focarul virusului.
0
519
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!