Maserati lansează încă o ediţie exclusivă pentru întreaga gamă de modele — Edizione Ribelle

23 Ianuarie 2020, 12:23
Denis Godorozea
Maserati a publicat imagini şi informaţii oficiale despre noua ediţie limitată exclusivă Edizione Ribelle, care va fi disponibilă pentru întreaga gamă actuală de modele — SUV-ul Levante şi berlinele Ghibli şi Quattroporte. Noua serie de modele va fi disponibilă într-un număr de 225 unităţi, toate destinate pieţei nord-americane. Să vedem, deci, prin ce se vor distinge în trafic proprietarii Edizione Ribelle.
Ediţia limitată are la bază versiunea de top GranSport iar toate modelele au inclus standard sistemul de tracţiune integrală Q4. Clienţii nu vor putea alege nuanţa caroseriei, pentru ediţia rebelă fiind prevăzută doar culoarea Nero Ribelle Mica, cu pachetul decorativ exterior Nerissimo, ce include suprafeţe cromate negre, jante din aliaj de 20 ţoli şi terminaţii pentru sistemul de evacuare de culoare neagră.
La interior sunt prevăzute scaunele sport cu tapiserie din piele ce combină nuanţele de negru şi roşu. Plafonul este tapisat cu Alcantara, în timp ce inserţiile decorative sunt din fibră de carbon. Standard este inclus sistemul audio performant livrat de Harman Kardon, iar scaunele faţă dispun de un sistem de ventilare şi încălzire integrat. Portierele au inclusă funcţia automatizată soft-close, iar volanul este încălzit electric.
În total vor fi produse doar 225 unităţi Edizione Ribelle, dintre care 100 modele Ghibli S Q4, 100 modele Levante S şi doar 25 unităţi Quattroporte S Q4.
0
1,494
GALERIE FOTO (18 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!