Noul vehicul popular: în Germania au fost prezentate primele imagini cu un viitor electromobil accesibil

22 Ianuarie 2020, 12:04
Denis Godorozea
Tânăra companie Sono Motors din Munchen a prezentat primele imagini cu viitorul electromobil accesibil, creat special pentru poporul german. Curios este faptul, că compania există şi activează doar din mijloace băneşti obţinute prin donaţii populare. Producţia electromobiluilui Sono va demara în 2021.
Compania Sono Motors GmbH a fost înfiinţată în 2016 de o echipă de entuziaşti în Munchen. Misiunea companiei este de a produce electromobile accesibile pentru poporul german, iar primul prototip se prezintă acum în imagini — Sono Sion.
Sono Sion are o caroserie executată din aluminiu şi panouri solare. În lungime compacta atinge 4,290 mm, având un ampatament de 2,770 mm, iar la bord se pot adăposti până la 5 persoane. Electromobilul este echipat cu o baterie de 35 kWh, capabilă să asigure o autonomie de circa 225 km, calculată conform standardului realist WLTP. Autonomia poate fi, însă, extinsă cu circa 35 km zilnic, datorită panourilor solare de pe caroserie. Bateriile alimentează un motor electric de 163 CP şi 270 Nm, montat pe puntea faţă. În ipostaza respectivă compacta poate accelera până la 100 km/h în 9 secunde, având o viteză maximă de 140 km/h.
Electromobilul popular va fi oferit într-un singur nivel de echipare, fără posibilitatea de a bifa echipamente suplimentare în lista opţionalelor. Standard Sono Sion oferă la bord 4 airbag-uri, sistem de climatizare automatizat, cruise-control, încălzire pentru scaunele faţă, geamuri laterale acţionate electric, sistem multimedia cu conectivităţi USB şi faruri LED pe exterior. Monovolumul poate uimi, însă, şi cu echipamente absolut noi pentru industria auto, precum un filtru de aer de briofite.
Lansarea pe piaţă a noului electromobil german a fost planificată pentru anul 2019, producţia urmând să aibă loc la uzina celor de la NEVS din Suedia (Saab), însă din cauza problemelor financiare compania a amânat startul producţiei pentru luna septembrie a anului viitor. Preţul electromobilului va fi circa 25,500 euro, iar graţie subsidiilor oferite de autorităţile germane în ţara respectivă preţul pentru cumpărători ar urma să fie mai mic de 20,000 euro.
0
1,216
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!