Skoda a transformat SUV-ul Kodiaq într-o ambulanţă pentru serviciile de asistenţă medicală urgentă

24 Ianuarie 2020, 09:41
Denis Godorozea
Skoda a livrat 18 unităţi Kodiaq serviciilor de asistenţă medicală urgentă din Marea Britanie. SUV-ul a fost transformat într-o ambulanţă cu întreg setul de echipamente necesare pentru acordarea ajutorului medical la bord.
În habitaclu sunt prevăzute locuri pentru doi angajaţi medicali şi un şofer, însă Kodiaq nu va putea transporta la spital pacienţii. Totuşi, datorită dimensiunilor mai compacte şi posibilităţilor în offroad, Kodiaq va fi menit să transporte cât mai urgent medicii spre pacient pentru acordarea primului ajutor medical calificat, iar ulterior vehiculele mai mari ajunse la faţa locului vor putea transporta pacientul la spital.
Pe exterior SUV-urile speciale se disting prin echipamentele speciale sonore şi de iluminare, dar şi aplicaţiile distinctive de pe caroserie. Mai multe modificări tehnice au avut loc la bord, unde Kodiaq a fost dotat cu setul de echipamente necesare pentru acordarea ajutorului medical urgent. Pe planşa de bord şi-au făcut loc două ecrane noi, unul dedicat şoferului şi cel de-al doilea, încorporat în planşa de bord în faţa pasagerului.
La posterior ambulanţa Kodiaq are un singur loc, tot acolo fiind prevăzut un compartiment de depozitare dedicat medicamentelor şi echipamentelor medicale. Versiunea specială a fost dezvoltată de Halls Electrical pe baza motorizării 2.0 TDI cu 150 CP la activ. Motorul este cuplat la cutia robotizată DSG cu 7 rapoarte, ce transmite cuplul pe ambele punţi. Autorităţile au declarat că au ales modelul ceh pentru caracteristicile sale echilibrate, capabile să asigure un nivel decent de confort la bord, caracteristici dinamice satisfăcătoare, dar şi posibilităţi sporite în offroad.
0
309
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!