Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Suzuki reduce numărul unităţilor Jimny comercializate în Europa din cauza emisiilor! Care ar fi soluţia?

27 Ianuarie 2020 - 18:07
Denis Godorozea
Suzuki a anunţat reducerea numărului de unităţi comercializate în Europa pentru offroader-ul proaspăt Jimny. Niponii s-au văzut nevoiţi să reducă numărul maşinilor alocate pieţelor de pe Bătrânul Continent din cauza normelor ecologice înăsprite, în care noul model nu se încadrează. Există, însă, câteva soluţii pentru a depăşi aceste restricţii.
Potrivit presei britanice, niponii ar putea revizui poziţionarea pe piaţă a proaspătului Jimny, cel puţin în Europa. Pentru a nu fi supus restricţiilor ecologice înăsprite, offroader-ul ar putea fi comercializat ca un automobil utilitar, însă în acest caz constructorul va fi nevoit să excludă din echipare scaunele spate, astfel încât la bord să fie prevăzute doar două locuri — pentru şofer şi un pasager. O altă soluţie ar fi înlocuirea unităţii de propulsie pe una mai eficientă sau chiar hibridă, însă aceasta necesită investiţii simţitor mai mari, dar şi un timp îndelungat pentru adaptarea noii unităţi.

Astfel, după informaţia apărută în presa britanică cu un comentariu oficial au venit cei de la Suzuki, care au anunţat că în 2020 Jimny va fi comercializat în Europa în cantităţi limitate. Totodată, dacă o soluţie nu va fi identificată, există riscul ca modelul să părăsească definitiv piaţa europeană în 2021.
Limitarea numărului de unităţi Jimny comercializate în Europa se datorează impactului negativ pe care îl are offroader-ul asupra întregii game de modele Suzuki prezente pe piaţa europeană. Conform normelor ecologice actuale, constructorii auto prezenţi pe piaţă nu trebuie să depăşească o limită de emisii de CO2 per întreaga gamă de modele. De la 1 ianuarie 2021 limita legală de emisii pentru gama autoturismelor va fi în Europa de 95 grame per kilometru, iar Jimny depăşeşte cu mult acest nivel, versiunea cu cutie manuală indicând emisii de 154 grame, cea cu cutie automată indicând 170 grame per kilometru. Respectiv, aceste cifre au un impact negativ asupra mediei pe brand.

Pentru noi, însă, dar şi alte ţări din Europa de Est, modelul va rămâne disponibil fără restricţii. Redacţia PiataAuto.md a testat deja noua generaţie Suzuki Jimny, iar ce impresii ne-a lăsat micuţul offroader nipon puteţi afla aici.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter