Toyota va lansa un crossover mai compact decât actualul C-HR. Primele informaţii

14 Ianuarie 2020, 17:24
Denis Godorozea
Toyota planifică să diversifice oferta în segmentul compactelor urbane cu un nou crossover. Potrivit informaţiilor preliminare, noul model va fi destinat în special pieţei din Europa şi va avea fi apropiat tehnic noii generaţii Toyota Yaris, de la care va moşteni şi o parte din limbajul stilistic şi unităţile de propulsie.
Toyota Yaris este cel mai solicitat model al constructorului nipon pe piaţa europeană. Generaţia precedentă, aflată la apus de carieră, reuşea să menţină poziţiile de top în Europa, fiind comercializată anual într-un număr de peste 100,000 exemplare. Noua generaţie are misiunea de a repeta succesul predecesorului, însă pe fundalul creşterii popularităţii SUV-urilor, niponii planifică să dezvolte pa baza Yaris un SUV urban de dimensiuni compacte.
Potrivit informaţiilor preliminare, viitorul crossover compact va avea la bază platforma GA-B, derivată din platforma modulară globală TNGA, utilizată de majoritatea modelelor din gama constructorului nipon. Pe aceeaşi platformă a fost construită şi noua generaţie Yaris, de la care viitorul model va prelua în întregime şi substratul tehnic, inclusiv sistemele de propulsie hibride. Gradul de rudenie cu Yaris exclude apariţia unei versiuni cu tracţiune integrală a noului SUV, însă majoritatea SUV-urilor din segmentul B sunt comercializate cu tracţiune pe o singură punte, iar în caz că va exista cerere pentru un model AWD niponii ar putea monta pe puntea spate un motor electric, precum şi în cazul versiunilor e-AWD disponibile pentru Prius.
0
1,592
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!