#2020NOE: Expediţioniştii moldavi au ajuns în Antarctica! Experienţele trăite de concetăţenii noştri în acest week-end

După o săptămână de provocări crâncene şi experienţe unice, echipa expediţioniştilor moldavi a ajuns, cu bine, în Antarctica. Prima staţie pe continentul sudic a fost la baza ştiinţifică argentiniană Esperanza, una dintre cele mai mari baze ştiinţifice din Antarctica, de altfel. Imediat aventurierii noştri au fost surprinşi de fauna locală şi au captat imagini spectaculoase, pe care acum le-au şi ditribuit pentru noi, cei ce îi urmărim de acasă.

Ei bine, după cum au fost avertizaţi de la bun început, expediţioniştii nu au voie să lase pe acel tărâm nici un fel de urme omeneşti, nu au voie să interacţioneze cu fauna şi nu se pot apropia de alte vietăţi mai mult decât la distanţă de 5 metri. Totul spre binele naturii, bineînţeles. Mai jos vă invităm să urmăriţi jurnalele de bord amănunţite despre experienţele trăite de expediţioniştii moldavi în acest week-end.

Jurnal de Bord
Ziua 12 - 15 Februarie 2020
Barca "Bazileus"
Curs 235 grade.
Vânt 3 noduri.
Viteza 0 noduri.
Ancoraţi în Hope Bay, Antarctica.

Marea zi a venit!
Într-un sfârşit glorios, bărcuţa noastră, prin vânturi, gheaţă şi intemperii - a adus prima expediţie full românească aici - în Antarctica!
Noaptea trecută, din cauza gheţarilor şi a vântului, am fost nevoiţi să facem cale întoarsă 30 de mile, să aşteptăm să se lumineze de zi - apoi iarăşi să mergem la asaltul continentului!

Foarte dificil proces şi pentru noi şi pentru barcă - dar uite că suntem aici!
În sfârşit, pământ după 6 zile de ocean, valuri, gheţari şi deznădejde. În sfârşit liniştea golfurilor şi siguranţa ţărmului.
Putem să ne relaxăm pentru o noapte.
Cât de mult aveam nevoie de asta!

- Pământ! - a strigat cineva dintre noi.
Deşi îl vedeam pe radar, oricum, contactul vizual cu uscatul după atâtea zile de ocean dezlănţuit - e cum a-ţi vedea mama după mult timp - fără preţ.

Am hotărât să acostam la o bază militară argentiniană. După discuţii scurte cu ei pe canalul 16, am primit OK sa coborâm pe mal la ei şi următoarea oră am umflat barca gonflabilă, am dezinfectat încălţămintea şi am dat cu aspiratorul prin buzunare - nu trebuie să lăsăm vreo urmă pe continent. Suntem doar oaspeţi şi amprenta noastră trebuie sa fie zero.

Baza ştiinţifică "Esperanza" - unde suntem ancoraţi şi pe care am vizitat-o, e una dintre cele mai mari din Antarctica. E militară dar şi ştiinţifică, şi e primul loc locuit permanent în Antarctica. Acum la bază sunt cam 64 de oameni. Familiii de cercetători, chiar cu copii. Una din două baze în Antarctica unde acest lucru este permis. E şi baza unde s-a născut primul copil în Antarctica şi baza unde s-a înregistrat cea mai înaltă temperatură din istoria măsurătorilor- 18.3 grade Celsius.

Până a păşi pe ţărm - bucurie! Aici telefoanele noastre aveau semnal!
În mijloc de sălbăticie - semnal GSM!
La baza ştiinţifică - se dublează semnalul GSM de pe continent! Jumate de oră toţi, de la mic la mare au sunat familiile, părinţii, copiii şi pe cine au mai putut! 7 zile fara semnal - şi acum! Libertate!

Comandantul bazei, Don Colonel, ne întâlneşte personal pe ţărm. Nu prea au vizitatori şi sunt bucuroşi de orice companie.

Ne-au făcut o tură a bazei, care e enormă. Cu şcoală, spital, muzeu şi chiar radio local. Am făcut cunoştinţă cu familia Colonelului, cu oamenii de ştiinţă de la bază şi chiar ne-au servit cu ceai matte - băutura lor naţională! Ne-au însoţit la o excursie în jurul bazei şi ne-au introdus şi coloniei de pinguini care trăiesc aici. Sunt doua mii de pinguini foarte comunicativi aici, care mereu se apropie de tine şi e greu să rezişti tentaţiei de a nu îi mângâia - dar legea e lege!
Păstrăm distanţa de cinci metri şi facem doar fotografii.

Oamenii de aici, chiar daca trăiesc în condiţii vitrege şi regim- sunt oameni foarte calzi!
Cu istorii uimitoare şi deschişi la oameni noi.
Am făcut zeci de poze şi video, am discutat cu oamenii de ştiinţă despre ecologie şi încălzirea globală şi la sigur vom include asta în filmul nostru.
Încălzirea globală există şi din păcate o vedem cu ochii liberi - gheţari topiţi, animale strămutate din locurile lor şi chiar permafrostul - pământul veşnic îngheţat al Antarcticii - începe să se topească.

Baza "Esperanza" e aşezată între doi gheţari continentali - Buenos-Aires şi El Deposito.
Din aceşti gheţari, în fiecare oră se desprind calote uriaşe de gheata care îşi încep drumul prin ocean.

Pinguini, foce, balene - sunt doar câteva dintre vieţuitoarele acestor ţinuturi ostile pe care le-am văzut în habitatul lor natural. Rămaşi profund marcaţi de cele văzute, părăsim malul.

El Comandate însă, nu ne lasă sa plecăm fără Dulce de Leche - desertul lor naţional! Noi cu pepene roşu, ei cu Dulce de Leche - facem barter antarctic. În astfel de condiţii - asta e chezăşia supravieţuirii!

Noaptea asta o stăm pe ancoră şi ne odihnim. Am meritat din plin odihna şi chiar câte un pahar de vin.
Deşi toţi sărbătoresc, carturile pe barca merg mai departe. Stăm la ancoră, deci, trebuie sa avem pe cineva mereu treaz, să supravegheze poziţia navei, dacă nu ne-a rupt de pe ancoră şi nu ne-a dus în ocean sau şi mai simplu - nu vine unul din zecile de gheţari peste noi. E ora patru dimineaţa, e cartul meu - şi de aici, din imperiul zăpezilor - vă salut!
Citesc acum zecile de emailuri venite la adresa noastră anatol@myiridium.net şi mă minunez câtă lume bună avem în ţările noastre! Va mulţumesc din suflet - şi scrieţi mai departe! E exact ceea de ce avem nevoie acum!

Acum la somn. Revin peste cateva ore cu poze şi noi relatări!

Stay tuned!
#2020NOE

Jurnal de Bord
Ziua 13 - 16 Februarie 2020
Barca "Bazileus"
Viteza 0 noduri
Ancoraţi în Tresspasy Bay, Antarctica.

Ah, ce zi!

O sâmbătă pe care o vom înscrie cu litere de aur în Hall of Fame a sufletelor noastre!

Dimineaţa a început la ora 10, când m-am trezit după cartul de noapte! Barca era deja pregătită de marş. Am părăsit Hope Bay şi Baza argentiniană "Esperanza" şi cu vânt de miazănoapte am pornit spre următoarea destinaţie.

Tresspasy Bay.
Un loc sălbatic, cu ţărm vulcanic şi colonii de pinguini. Cu lei şi leoparzi de mare, cu munţi golaşi şi ape pline de gheţari plutitori.
Balene! In jur doar balene cocoşate!
Îşi urmează smerite ritualul zilnic şi cutreieră zeci de mile nautice prin aceste locuri în căutarea hranei.

Ceaţă, ninge liniştit, minus cinci grade. Nu avem nici vânt, nici val. Doar din când în când liniştea din jur e învolburată de nişte sunete asemenea tunetului din luna Mai, de la noi, de acasă. Ăştea sunt gheţarii care se rup de mama lor de pe ţărm şi îşi încep drumul lung pe mare spre noi orizonturi. Cineva va ajunge subiect de ştiri, cineva va condamna mii de suflete ca în cazul Titanicului iar majoritatea covârşitoare se va topi lent, se va dezmembra în cioburi străvezii şi va fi înghiţit de apele reci ale Oceanului de Sud. Exact ca la oameni.

Nu apucăm bine să ancorăm, că se aude deja obişnuitul Omm... om... semn că Corneliu s-a trezit şi e în toane bune.
— Admiral, mi se adresează Cornel — Tu ştii că mi-ai îndeplinit cel mai mare vis?
Zic, — Care?
— Mereu am vrut să fac baie cu balenele, să mă încarc cu energia lor, să gust din apa lor. Şi uite ca am de gând să fac asta acum.
— Cornel, apa are zero grade fix. E pe punctul de îngheţ.
— Da, dar energia ei e mult mai mare! O să vezi!
Zis şi făcut. S-a legat de slingul de baie cu funia de barcă, am coborât şi bărcuţă gonflabilă să fie de siguranţă. Şi budistul nostru, cu mulţumiri pentru apa care l-a primit - sare în ocean!
După minute bune de bălăceală la propriu şi după câteva fotografii de pomină cu jeturile de apă a balenelor pe fundal — se ridică înapoi la bord. De parcă a fost până în apă la Zatoka, nu în oceanul plin de gheaţă.
Ce să zic, adevărat budist moldovean! Iar pasiunea pentru scăldatul la copcă, îl poate face intr-o bună zi şi Preşedinte! În Moldova nu te înscriu în cursa prezidenţială dacă nu te scalzi iarna în apa îngheţată — lucru ştiut.

Ne pregătim de debarcare. La micul dejun avem clătite. Nu, nu clătite - tone de clătite!