Audi va oferi clienţilor posibilitatea de a comanda tapiserie interioară realizată din plastic reciclat

26 Februarie 2020, 17:16
Denis Godorozea
Un nou pas spre minimizarea impactului negativ asupra mediului înconjurător întreprins de Audi — germanii anunţă că vor oferi curând clienţilor posibilitatea de a comanda tapiserie interioară pentru maşini produsă din plastic reciclat, precum sticlele PET, de exemplu. Primul model cu această opţiune va fi noua generaţie Audi A3.
Astfel, potrivit estimărilor celor de la Audi, până la 89% din materialele textile de la bord vor putea fi produse din materiale reciclate. Noul tip de tapiserie va fi dezvăluit în cadrul Salonului Auto de la Geneva în luna martie a acestui an, odată cu premiera noii generaţii Audi A3, care va marca premiera mondială în Elveţia. Primele imagini cu tapiseria eco a fost publicate în web şi se pare că aceste scaune nu se disting prea mult de cele cu care ne-am obişnuit. Pe de altă parte, ţinând cont de cât timp are nevoie masa plastică pentru a se descompune, anticipăm că noua tapiserie va fi simţitor mai rezistentă decât cea textilă clasică? :)
Ei bine, germanii nu au oferit detalii în acest sens, însă au relatat că pentru producţia tapiseriei pentru un singur scaun sunt necesare 45 de PET-uri cu o capacitate standard de 1.5 litri. Covoraşele pot fi produse din 62 PET-uri. În total, până la 89% din materialele de la bord pot fi produse din plastic reciclat, iar germanii promit că noile materiale nu vor ceda în faţa celor clasice în materie de calitate, confort, dar şi senzaţiile la atingere.
0
1,671
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!