Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Bill Gates a relatat despre achiziţia primului său electromobil! Miliardarul american a ales un Porsche Taycan

19 Februarie 2020 - 10:13
Denis Godorozea
Fondatorul Microsoft a relatat despre noua sa achiziţie — miliardarul american a cumpărat pentru prima dată un automobil 100% electric. Deşi a declarat de mai multe ori că este fascinat de succesul celor de la Tesla şi impactul companiei americane asupra popularizării mijloacelor de transport cu sisteme de propulsie alternative, Gates a ales, totuşi, un Porsche Taycan!
Despre primul său electromobil Bill Gates a relatat într-un interviu pentru vlogger-ul american Marques Brownlee. Miliardarul a declarat că este foarte mulţumit de noua sa achiziţie, deşi este o maşină cu "preţ premium". De altfel, Gates este un cunoscut fan al mărcii din Stuttgart şi deţine în propriul garaj mai multe sportive produse de Porsche.
Însă nici miliardarul american se declară dezamăgit de starea actuală a lucrurilor în industria electromobilelor, principalul dezavantaj al unui model electric, după părerea sa, fiind autonomia redusă, comparativ cu automobilele echipate cu propulsoare convenţionale cu combustie internă, dar şi timpul mai îndelungat necesar pentru suplinirea rezervelor de energie. Astfel, consideră Gates, electromobilele nu sunt încă la fel de confortabile în călătorii lungi precum maşinile clasice.
Bill Gates nu a povestit despre versiunea aleasă, însă am putea intui că acesta a ales varianta de top a sportivei electrice germane, Taycan Turbo S. În ipostaza respectivă electromobilul este echipat cu două motoare electrice cu un total de 761 CP şi 1,049 Nm cuplu maxim. Taycan Turbo S poate accelera până la 100 km/h în doar 2.6 secunde, având o viteză maximă de 260 km/h. Versiunea de top porneşte în SUA de la preţul de 185 mii dolari.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter