Expediţioniştii au traversat celebra paralelă 60 Sud! Au în faţă un gheţar de 100 km şi 3,500 m de apă sub ei

13 Februarie 2020, 13:03
Denis Godorozea
Expediţia fantastică #2020NOE continuă: aventurierii moldavi au traversat celebra paralelă 60 Sud şi îşi continuă drumul spre Antarctica. Echipa a devenit între timp o familie, iar la bord serbează zile de naştere şi dau concerte de chitară la aer liber, înconjuraţi de ape nemărginite, valuri, vânt dar şi voie bună.
În calea expediţioniştilor, însă, apar pericole noi — biroul de navigarea a informat echipa despre un gheţar nou desprins de cupola de gheaţă a Antarcticii, unul imens, de 100 kilometri lungime, mai mare decât insula spre care înaintează expediţioniştii noştri! Echipa este, însă, optimistă şi determinată să ducă misiunea până la capăt, iar între timp distribuie pentru noi istorii captivante despre experienţele trăite la bordul Bazileus. Urmăriţi mai jos jurnalul de bord pentru 13 februarie şi cele mai noi actualizări #2020NOE:
Seara bună, dragii noştri urmăritori.

La noi e ora 14.00, mergem cu vânt de 20 de noduri şi viteza de cam 11-12 noduri. Cu aşa viteză, mâine pe timpul ăsta am putea vedea ţărmul.

Echipa şi-a revenit aproape integral, mai puţin budistul nostru pravoslavnic Corneliu Sau care încă meditează la el în cabină.

Astăzi e ziua de naştere a unicei fete din expediţia noastră - Oxana. O felicităm din suflet! Face faţă cu greu încercărilor de pe barcă. Încă înainte de a porni, am avertizat-o de câteva ori că această expediţie nu e pentru fete de 45 de kilograme - acum, cred ca e de acord cu mine, însă e hotărâtă să meargă până la capăt.

De pe mal, din biroul care ne urmăreşte şi ne furnizează date despre condiţiile meteo, ne-au informat că din cupola de gheaţă a Antarcticii s-a desprins un nou gheţar imens - 100 km în lungime. Cred că vor apărea ştiri pe net despre asta. Insula King George, spre care mergem noi acum - e de doua ori mai mică ca acest iceberg.

Vânt, soare, sunete stranii şi apa lovindu-se de bord.
Ziua a devenit mult mai lungă aici la paralela 60 00.000 S. Soare şi ocean de o culoarea complet albastră. O bună parte din noi a ieşit pe punte şi în compania unei chitare, care a văzut multe expediţii, am improvizat şi un mic concert în aer liber! Ne distrăm cum putem, iar sub noi 3500 de metri de apă.

Cu toate pânzele sus - doar înainte!
Noapte bună vouă şi ne auzim mâine la Jurnalul de Bord.
Jurnal de Bord
Ziua 9 - 13 Februarie 2020
Barca "Bazileus"
Curs 156 grade.
Vânt 25 noduri.
Furtună de 5-6 baluri.
Viteza 11 noduri
155 nm până în Antarctica.

Am traversat celebra paralelă 60 Sud!
Unii marinari beau apa din ocean când trec de aceste paralele. La Ecuator şi aici.

Noi, mai simplu, am deschis o şampanie şi o savurăm acum cu crackeri săraţi.În general, gusturile pe mare se schimbă radical - ce credeai că nu vei mânca sau că nu se combină - acum merge de minune.

Vântul nu s-a oprit nici pe o clipă, mergem 12 noduri cu randa terţă rolată. Valuri mari. Barca e aruncată de un val pe altul cum arunca jonglerii merele la circ.

Odata cu valurile de 5-6 baluri s-a întors şi răul de mare pentru o bună parte din echipă. Stau cuminţi în cabinele lor şi le băgăm doar apă printre uşă. Cel mai bine se simte Vitalie Palanciuc - prima data pe marea mare, dar e super fresh, scrie interviuri şi e proactiv.

E frig. Chiar şi 10 minute pe punte te fac să îngheţi până la oase, chiar dacă ai toate hainele pe tine. Ce bine e că barca ne permite să navigăm în interior. Pe punte se iese doar cand se lucrează cu pânzele. Dar şi aşa, de doua zile mergem cu aceleaşi vele pe babord.

Între timp, am renunţat la planul nostru iniţial de a merge spre Deception Island - am schimbat cursul şi mergem spre Marea Weddell. Acolo unde nu ajung nave de croazieră şi unde e sălbăticia în forma ei pură. Vrem să filmăm pinguini regali şi dacă avem şi norocul vieţii noastre - chiar pinguini imperiali. Mergem spre sălbăticie, dacă tot am ajuns până aici - să o facem lată. Odată trăim şi niciodată nu am căutat drumuri uşoare. Sper că şi ceilalţi membri ai echipei împărtăşesc entuziasmul meu. :)

Toţi cei care au mai fost pe mare ştiu, în părţile noastre, în Mediterană, furtunile şi marea agitată durează maxim câteva ore, o noapte poate - aici, asta e starea normala a lucrurilor. De aproape 4 zile e rollercoaster non stop. Barca se mişcă în toate direcţiile. Orice lucru care în mod normal pe uscat îţi lua câteva secunde, aici durează zeci de minute. Trebuie să fixezi totul bine că altfel zboară ca într-o maşină de spălat gigantică şi desigur să te legi şi pe tine de pat - altfel ai toate şansele să cazi din el.

E greu, dar tocmai de asta suntem aici.
Vrem să simţim ce simţeau primii exploratori sub pânze. Ce simţea expediţia lui Emil Racoviţă? Ce simţea Amundsen sau Scott?
Din ce stofă suntem făcuţi şi dacă mai avem în noi spiritul primar al aventurii!

Stay tuned!
#2020NOE
0
211
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!