Skoda va avea un nou crossover compact: cehii au prezentat conceptul Vision IN

5 Februarie 2020, 16:08
Denis Godorozea
Skoda a prezentat în premieră conceptul unui viitor model de serie — Vision IN. Modelul prefaţează un viitor crossover compact de serie, care va fi comercializat exclusiv pe piaţa din India. Modelul adoptă un design original, comparativ cu gama actuală de modele, şi pune accentul pe brutalitate şi agresivitate. Să vedem ce oferă la interior şi ce substrat tehnic are?
Grupul Volkswagen planifică să cucerească piaţa indiană, una dintre cele mai importante la nivel global pentru constructorii auto mondiali, de altfel. În cadrul evenimentului Delhi Auto Expo din partea concernului german au debutat câteva modele noi, dedicate în exclusivitate Indiei. Unul dintre acestea este şi Skoda Vision IN, conceptul care prefaţează un viitor model de serie.
Conceptul, dar şi viitoarea-i versiune de serie va avea la bază platforma simplificată MQB-A0, destinată pieţelor asiatice în curs de dezvoltare. Pe aceeaşi platforma se bazează o sumedenie de alte modele din cadrul grupului german, inclusiv noua Skoda Rapid. O fi platforma un pic mai înapoiată, însă motorizările vor fi similare cu cele oferite în Europa — conceptul utilizează benzinarul turbo 1.5 TSI cu 150 CP şi 250 Nm la activ. Cel mai probabil, însă, pe versiunea de serie motorul respectiv se va situa în vârful gamei de motorizări, pentru nivelele incipiente urmând să fie oferite propulsoare aspirate natural cu o cilindree mai mică.
Dacă pe exterior conceptul va evolua într-un model de serie fără prea multe modificări, atunci habitaclul versiunii de serie, cel mai probabil, va fi modificat complet. Conceptul abundă cu tehnologii de ultimă generaţie din portofoliul celor de la Skoda, precum un sistem multimedia performant cu ecran de 12.3 inch şi un instrumentar de bord digital — elemente care şi-ar putea face loc pe versiunea de serie doar pe variantele de top. În schimb, cu siguranţă Skoda va oferi o varietate mare de posibilităţi de personalizare, precum inserţiile originale din plastic vopsite în nuanţa caroseriei.
1
1,220
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!