(VIDEO) Teaser final pentru Skoda Octavia RS iV înainte de premiera de la Geneva

27 Februarie 2020, 13:56
Denis Godorozea
Skoda a publicat o imagine şi un clip video de teasing înainte de premiera oficială a noii versiuni de performanţă Octavia RS iV ce va avea loc la Geneva săptămâna viitoare. Pentru prima dată sportiva din Mlada Boleslav se va alege cu un sistem de propulsie electrificat.
Debutul mondial a versiunii de performanţă Skoda Octavia RS iV este planificat pentru Salonul Auto de la Geneva, alături de alte modele sport lansate sub sigla Volkswagen şi SEAT. Skoda a dezvăluit anterior aspectul exterior a noii Octavia RS iV în primele schiţe oficiale, iar acum designul este prefaţat de un teaser video şi o imagine cu priza de încărcare a bateriilor din cadrul sistemului plug-in hybrid.

Substratul tehnic al versiunii hibride Octavia RS va fi similar celui cu care astăzi a debutat noul Volkswagen Golf GTE. Sistemul combină benzinarul turbo 1.4 TSI cu un motor electric, integrat în cutia robotizată DSG cu 7 rapoarte, şi livrează un maxim de 245 CP şi 400 Nm. Precum şi Golf GTE, sportiva cehă va avea la bază o baterie de 13 kWh, ce va permite maşinii să parcurgă în regim 100% electric până la 60 km şi până la viteze de 130 km/h.
Concomitent la Geneva va fi prezentat pachetul de modificări de offroad Scoutline, pregătit de cehi pentru cel mai compact SUV din gama europeană — Kamiq. Anterior crossover-ul a fost dezvăluit în primele imagini în web, iar acum cehii dezvăluie ambianţa interioară a noii interpretări cu o primă poză oficială. De rând cu modificările exterioare, versiunea Scoutline va aduce pentru Kamiq inserţii decorative noi la bord, din lemn, tapiserie mai rezistentă şi o listă generoasă de echipamente inclusă standard.
0
1,468
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!