Atelierul BRABUS a pus mâna pe noile generaţii Mercedes-Benz GLE şi GLS

9 Martie 2020, 15:37
Denis Godorozea
Tunerii de la BRABUS lansează primele pachete de modificări pentru noile generaţii Mercedes-Benz GLE şi Mercedes-Benz GLS. Noul pachet de modificări vizează versiunile pe motorină, GLE 300 d şi GLS 400 d, cu actualizări aplicate substratului tehnic şi la nivel estetic.
Noile generaţii GLE 300 d, GLE 400 d şi GLS 400 d, în ciuda diferenţelor din denumire, utilizează aceeaşi unitate turbodiesel de 2.9 litri. Pentru motorul respectiv cei de la BRABUS au pregătit o actualizare pentru unitatea de control, care aduce un surplus de putere şi cuplu maxim. Astfel, varianta incipientă GLE 300 d poate livra acum 306 CP şi 690 Nm, mai mult cu 48 CP şi 70 Nm. GLE şi GLS cu indicele 400 d au la activ standard 330 CP şi 700 Nm, iar cu modificările aplicate de BRABUS puterea maximă constituie 370 CP şi 750 Nm. Concomitent cu noua unitate de control, cei de la BRABUS pot recalibra suspensia pneumatică AirMatic şi să obţină o gardă la sol micşorată cu 25 mm în regimul de rulare standard.
Stilistic maşinile se pot distinge mult în funcţie de preferinţele clientului, însă maşinile prezentate acum de BRABUS au primit modificări asemănătoare, cu tapiserie din piele ce combină nuanţele de negru şi roşu în cadrul lui GLS, sau culorile de negru şi cafeniu pentru GLE. Tradiţional pentru modelele modificate de tunerii germani SUV-urile GLE şi GLS au beneficiat de elemente de decor noi pe interior, cu plăci decorative din oţel, lumină decorativă ambientală uşor modificată şi covoraşe textile personalizate.
Pe exterior maşinile modificate de BRABUS se vor distinge cel puţin prin prezenţa unui eleron fix pe posterior, prize de aer accentuate cu lamele în bara de protecţie faţă, şi jante originale semnate de tunerii germani cu dimensiuni de până la 24 ţoli pentru GLS şi până la 23 ţoli pentru GLE.
Noile BRABUS D30 (GLE) şi D40 (GLS) sunt doar primele modificări adaptate de tunerii germani. Urmează versiuni demenţiale iar tunerii cu siguranţă pregătesc surprize de proporţii pentru fani. Printre premierele mai apropiate în segmentul SUV-urilor se numără o variantă mai performantă a SUV-ului de top GLS 580, cu benzinar biturbo V8 de 4.0 litri sub capotă.
0
2,600
GALERIE FOTO (12 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!