Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Automobilele redacţiei: Mercedes-Benz C-Class W205. Fiabilitate la 112,000 km parcurşi

12 Martie 2020 - 16:02
Ilie Toma
N-am scris de ceva vreme despre C-Class-ul redacţional şi deja începem a primi mesaje — dacă-l mai avem, iar mesajele cele mai frecvente sunt din partea deţinătorilor altor mărci premium, care ne întreabă dacă „modelele astea noi de la Mercedes-Benz” sunt într-adevăr atât de fiabile sau nu. Bine, unele mesaje vin şi cu istorii interesante din propria experienţă, dar noi vom vorbi, totuşi, din experienţa noastră de exploatare a acestui model Mercedes-Benz de la 0 la 112,000 km parcurşi. Mai bine zis, vom vorbi despre fiabilitatea lui de azi, de după 100 mii km, pentru că despre întreaga istorie de exploatare, cu bune şi rele, puteţi citi în compartimentul dedicat acestui automobil.
Să revenim deci la maşină şi la cum ne-a fost experienţa din toamnă şi până acum. În primul rând — da, o mai avem, şi nu simţim nevoia s-o schimbăm, aşa cum spuneam şi atunci, la ultima relatare. E la fel de plăcută şi astăzi în condus ca şi când era nouă, ne place în continuare, nu ne face probleme tehnice şi şi-a păstrat foarte bine aspectul vizual de prospeţime. Privită din afară, mai ales când e proaspăt spălată, nu trădează deloc faptul că are deja 112 mii km la bord şi peste 5 ani de exploatare.
Mai mult ca atât, şi atunci când deschizi uşa şi urci la interior, aspectul general e la fel de proaspăt. Unicul semn de uşoară uzură sunt vreo două încreţituri abia vizibile la partea stângă a şezutului la scaunul şoferului, care s-au făcut văzute în primul an de exploatare şi aşa şi au rămas, fără a evolua. De asemenea, pe consola centrală, acoperită cu piano black, mai poţi vedea mici microzgârâieturi atunci când bate lumina direct în ea. Şi gata — în rest, interiorul arată la fel de proaspăt ca şi atunci când era nou. Şi asta e o calitate comunică cam pentru toate modelele Mercedes-Benz — dacă ai grijă de interior, el se păstrează foarte bine în timp.
Şi în fine, despre fiabilitate şi eventuale probleme tehnice. În relatarea din noiembrie vă spuneam că în octombrie am făcut schimbul de ulei şi plăcuţe de frână faţă, iar atunci constatasem că vizita anterioară la service fusese exact un an în urmă, tot pentru schimb de ulei. Fără vreo problemă sau vreo vizită între ele. Ei bine, istoria acestei fiabilităţi exemplare continuă mai departe şi tare am vrea ca ea să continue cât mai mult. Din octombrie şi până în prezent n-am avut nici un deranjament, nici vreun mesaj de atenţionare din partea maşinii, nici o problemă tehnică. De această dată ritmul de exploatare s-a mai intensificat niţel, iarna asta fără zăpadă am mers mai mult cu ea şi mai puţin cu SUV-ul 4x4 din redacţie, iar asta înseamnă că, cel mai probabil, următoarea vizită la service o vom face când vom împlini încă 12,000 km parcurşi, nu la împlinirea unui an calendaristic, cum a fost ultima dată.
Aşa că fiabilitatea lui Mercedes-Benz C-Class C180 W205 este exemplară la această etapă de vârstă şi parcurs. Iar pentru mine, fiabilitatea e extrem de importantă, pentru că ea e fundamentul pentru toate senzaţiile emoţionale pe care ţi le poate oferi maşina. Degeaba e plăcută de condus, dacă te impune să stai mai mult prin service-uri cu ea. Şi cât e de plăcut când o conduci cu plăcere, dar ai şi un profund respect pentru ingineria şi construcţia ei, care a fost gândită să facă performanţă, şi nu probleme. Deci, tuturor celor care ne întreabă despre fiabilitatea „acestor modele noi Mercedes-Benz”, le răspundem pe exemplul automobilului nostru cu afirmaţie, invitându-i să citească şi despre micile deranjamente pe care le-am avut în trecut. Per general, însă, vorbim întotdeauna despre C-Class ca despre unul din cele mai fiabile automobile premium la care te poţi gândi.
Iarna asta anvelopele cu care e încălţată maşina nu şi-au prea putut înfige dinţii în zăpezi mari. Asta e, n-am avut zăpadă, ştim cu toţii. E al doilea sezon de exploatare a acestui set şi rămân încă în stare impecabilă pentru un următor sezon. Sunt de origine Continental, cu indice MO pe ele, adică omologate oficial de Mercedes-Benz (nu le-am comandat anume cu MO, aşa s-a întâmplat să vină la distribuitorul Continental în Moldova după ce am făcut comanda pentru ele anul trecut).

Apropo, la ultima relatare vă spuneam că după schimbul plăcuţelor faţă dispăruse problema scârţâitului frânelor la viteze mici. Ei bine, aşa şi a rămas dispărută problema. Acum, setul curent de plăcuţe frânează doar silenţios, deşi ambele sunt din seria pieselor originale Mercedes-Benz.
În rest, maşina asta e despre a savura fiecare moment la volan. Farurile full-LED asigură în continuare o vizibilitate matricială, dinamică, excelentă la drum lung, menţinând celule de umbră pentru traficul din faţă. Sistemul audio are o fidelitate admirabilă de reproducere. Ambianţa de la bord, în general, e una savuroasă, iar mâinile puse pe volan întotdeauna îţi aduc o senzaţie pură a plăcerii în condus. Şi astăzi sunt deja multe asemenea C-Class-uri disponibile la mâna a doua. Aşa că, celor care ar vrea o maşină plăcută de un asemenea preţ şi se gândesc la un C-Class, noi le putem spune doar să îndrăznească a păşi spre ea! Da, e important să găsiţi o maşină bine îngrijită, dar, dacă o găsiţi, o veţi exploata cu plăcere mulţi ani înainte.
Iar celor care ar vrea un nou C-Class W205 din showroom, versiunea facelift nu diferă radical decât la blocurile optice şi la sistemul multimedia, toate devenind mai bune. Aşa că ce-a fost bun a devenit şi mai bun şi puteţi opta cu încredere pentru un nou C-Class W205, sau chiar pentru un oricare alt „Mercedes-Benz din acesta nou”, după cum pomeniseră mesajele sus-menţionate, venite în adresa noastră.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter