Cât va dura criza? Salonul Auto de la Paris, planificat pentru toamna acestui an, a fost anulat

31 Martie 2020, 10:41
Denis Godorozea
Criza mondială cauzată de pandemia de coronavirus Covid-19 în întreaga lume se va face simţită până la finalul acestui an, cel puţin în industria auto. După ce majoritatea evenimentelor auto planificate pentru prima jumătate a anului 2020 au fost amânate sau chiar anulate, cu un anunţ dramatic au venit şi organizatorii Salonului Auto de la Paris, care-şi planificau expoziţia pentru luna octombrie — ediţia din acest an a fost anulată complet.
Ei bine, decizia a fost luată nu de teama că pandemia se va menţine pe continentul european şi în întreaga lume chiar până în toamna acestui an. Aceste câteva luni de pandemie au fost însă suficiente pentru a aduce întreaga industrie auto într-o criză de proporţii, de pe urma prăbuşirii vânzărilor şi stopării de producţie. Ajunşi la această stare constructorii auto au misiunea de a minimiza pierderile, pe când premierele şi prezentările planificate sunt amânate cu luni sau chiar ani înainte. Astfel, organizatorii Salonului Auto de la Paris au ajuns la concluzia că cea mai mare parte a constructorilor auto vor absenta sau nu vor avea ce prezenta la expoziţia din acest an.
În schimb, organizatorii nu au luat o decizie finală cu privire la alte două evenimente, care urmau să se desfăşoare în toiul expoziţiei din acest an. Este vorba despre prezentările speciale Movin’On şi Smart City, dedicate mobilităţii urbane şi dezvoltării infrastructurii oraşelor inteligente. Chiar şi aşa, anularea expoziţiei este o pierdere mare pentru public, pasionaţii auto şi constructori, mai ales dacă e să ne amintim că la Paris avea să debuteze o nouă generaţie a unui model iconic din gama Mercedes-Benz, fie noua navă amiral S-Class, fie electromobilul compact EQA. Tot în Franţa era programată premiera noilor generaţii Dacia Logan/Sandero. Ei bine, rămâne să sperăm că aceste premiere savuroase vor avea loc fără întârzieri în mediul online!
Potrivit ultimilor date furnizate de Roylab Stats, pandemia de coronavirus Covid-19 a afectat în întreaga lume 204 ţări. La ora actuală au fost confirmate 786,500 cazuri de îmbolnăvire, iar infecţia a cauzat 37,920 decese. În Franţa au fost înregistrate 44,550 cazuri de infectare şi 3,024 decese.
0
2,134
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!