Premieră mondială: noua generaţie FIAT 500e! Italienii pun accentul pe mobilitatea electrică

5 Martie 2020, 13:29
Denis Godorozea
FCA (FIAT-Chrysler Automobiles) a prezentat în premieră mondială noua generaţie a compactei urbane FIAT 500 — hatch-ul de oraş a primit un aspect exterior uşor modificat, inspirat de la compacta precedentă, dar şi un substrat tehnic revizuit în totalitate. Deşi versiunile cu motoare termice vor fi disponibile în continuare, miza principală a italienilor este versiunea 100% electrică. De altfel, cei de la FIAT au prezentat acum doar varianta electrică.
Aşadar, noul FIAT 500e vine să înlocuiască în gamă generaţia precedentă, care a fost produsă cu mai multe actualizări din 2007. Compacta nu va fi oferită, însă, doar cu propulsoare electrice — ulterior în gamă vor fi lansate şi versiuni cu motoare cu combustie internă. Deşi păstrează aspectul exterior familiar, noul FIAT 500 are o caroserie nouă, fiind mai lung şi mai lat decât predecesorul cu 60 mm, în timp ce ampatamentul a fost mărit cu 20 mm.
Habitaclul a devenit mai spaţios, însă cel mai mult surplusul de spaţiu se va resimţi anume în cazurile versiunilor electrice, care au o podea plată acum graţie substratului tehnic nou. Ambianţa interioară păstrează un aspect clasic, dar abundă cu tehnologii noi şi elemente high-tech atât de prezente acum în listele de dotări ale tuturor constructorilor auto. FIAT 500 va oferi standard un instrumentar de bord digital, iar consola centrală poate include un ecran imens al sistemului multimedia, de 10.25 inch.
Compacta urbană a avansat mult în materie de siguranţă — odată cu schimbul de generaţii FIAT 500 are inclus sistemul de frânare automatizată de urgenţă şi un sistem de pilot automat, care combină un cruise-control adaptiv cu sistemul de menţinere a benzii de circulaţie şi de monitorizare a unghiurilor oarbe.
FIAT 500e este echipat cu un motor electric de 120 CP, situat pe puntea faţă, alimentat de la o baterie de 42 kWh, capabilă să asigure o autonomie de până la 320 km, mai mult decât suficient pentru un regim de exploatare urban. Alimentată de la o priză de încărcare rapidă, rezervele bateriei pot fi suplinite până la 80% în 35 minute. În ipostaza electrică hatch-ul poate accelera până la cel mult 150 km/h, iar timpul de acceleraţie până la 100 km/h constituie 9 secunde. La dispoziţia şoferului vor fi puse trei regimuri de rulare: Normal, Range şi Sherpa, fiecare fiind caracterizat de o creştere graduală a autonomiei maxime. Cel din urmă regim este şi cel mai spartanic şi econom, or deconectează automat toate sistemele periferice pentru a asigura o autonomie maximă.
Constructorul italian a deschis comenzile pentru noul FIAT 500e. Preţurile pentru versiunile incipiente nu au fost anunţate încă, ci doar pentru variantele de top de lansare din seria La Prima. Preţul pentru o astfel de interpretare cu majoritatea opţionalelor incluse porneşte de la 37,500 euro.
0
3,957
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!