Premieră online: Genesis dezvăluie oficial noul sedan G80

30 Martie 2020, 12:52
Denis Godorozea
În perioada carantinei premierele din industria auto vor avea loc doar în mediul online. Este şi cazul noului Genesis G80, care se prezintă în cea de-a treia generaţie, cu design absolut nou, gata să opună rezistenţă granzilor BMW Seria 5 şi Mercedes-Benz E-Class. Să vedem cu ce planifică noul G80 să atragă fanii segmentului premium german.
Cu schimbul de generaţii Genesis G80 a simţit modificări majore pe plan stilistic, dar şi pe plan tehnic. Sedanul a preluat limbajul stilistic debutat mai devreme cu SUV-ul GV80, căpătând un stil original, care nu ne mai duce cu gândul la alţi jucători din segment. Da, aceste blocuri optice duble şi pătrăţoase, dar şi silueta opulentă va fi recunoscută în trafic fără prea mult efort. Rămâne doar să vă daţi cu părerea — vă place noul design al celor de la Genesis?
G80 menţine arhitectura clasică concepută de sedanurile veritabile germane, având standard un sistem de tracţiune pe puntea spate, cu capotă impunătoare şi ampatament generos. Silueta maşinii este mai dinamică acum, căpătând un aspect de fastback cu montanţi spate înclinaţi şi portbagaj mai scurt, însă Genesis G80 este în continuare un sedan. Comparativ cu predecesorul noul G80 este mai lung cu doar 5 mm, având în lungime 4,995 mm. Ampatamentul a rămas acelaşi — 3,010 mm, însă constructorul raportează mai mult spaţiu la bord graţie arhitecturii interioare regândite.
Genesis G80 împarte acum noua platformă cu crossover-ul GV80, debutat mai devreme. Comparativ cu predecesorul, caroseria bazată pe noua platformă este mai rigidă cu 6% şi are un centru de greutate coborât, ceea ce promite o stabilitate mai bună şi o doză de plăcere din condus.

Habitaclul restilizat are mai multe tangenţe cu cel al noului GV80, însă limbajul stilistic de aici şi-a mai pierdut din identitate — ei bine, planşa de bord nu mai pare a fi una preluată şi îmbunătăţită de la modelele Hyundai, însă în urma modificărilor are mai multe asemănări cu cele mai proaspete modele din gama Audi. La dispoziţia şoferului este pus un instrumentar de bord digital cu ecran de 12.3 inch, în timp ce pentru sistemul multimedia este rezervat un ecran generos de 14.5 inch, poziţionat orizontal.
Gama motorizărilor în primele luni de la lansare va fi compusă din 3 unităţi de propulsie. Versiunile incipiente vor fi echipate cu benzinarul turbo T-GDI de 2.5 litri, cu 4 cilindri, capabil să livreze 304 CP şi 422 Nm. Motorul respectiv va înlocui în gamă unitatea aspirată natural V6 de 3.3 litri, ce se instala pe generaţiile precedente Genesis şi pe KIA Stinger. Versiunile de top pe benzină vor avea sub capotă benzinarul turbo V6 de 3.5 litri, care oferă un maxim de 380 CP şi 530 Nm. Pentru amatorii propulsoarelor diesel este prevăzută unitatea de 2.2 litri, cu 4 cilindri, ce dezvoltă 210 CP şi 441 Nm. Pentru toate propulsoarele este prevăzută cutia automată cu 8 rapoarte, ce transmite cuplul pe puntea spate. Opţional clienţii pot bifa sistemul de tracţiune integrală.
Iniţial noul sedan va fi lansat exclusiv pe piaţa din Coreea de Sud, unde preţurile pornesc de la 43 mii dolari americani. Lansarea comercială va avea loc pe parcursul următoarelor săptămâni. Ulterior sedanul va fi disponibil şi pe alte pieţe, unde marca Genesis este prezentă acum.
1
3,086
GALERIE FOTO (5 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!