Acum 15 ani Bugatti Veyron devenea primul model de serie din istorie capabil să atingă viteza de 400 km/h

28 Aprilie 2020, 13:47
Denis Godorozea
Acum 15 ani apărea Bugatti Veyron 16.4, primul automobil de serie din istoria industriei auto, capabil să atingă viteze de peste 400 km/h. Hypercar-ul francez s-a impus la mijlocul deceniului trecut cu mai multe recorduri de performanţă, atinse datorită picanteriilor inginereşti dezvoltate în premieră de Bugatti sub aripa Volkswagen Group.
Bugatti Veyron 16.4 a venit cu un propulsor nou, W16 de 8.0 litri, echipat cu 4 turbocompresoare, capabil să dezvolte o putere totală de 1,001 CP şi 1,250 Nm, cuplul maxim fiind distribuit pe ambele punţi prin intermediul cutiei robotizate DSG cu 7 rapoarte şi sistemului de tracţiune integrală permanentă. Doar caracteristicile tehnice impuneau standarde noi în industrie, Veyron fiind printre primele maşini din lume cu peste o mie de cai putere.
De altfel, caracteristicile dinamice au adus faima maşinii franceze, or Veyron a fost primul automobil de serie din lume, capabil să ruleze cu viteze de peste 400 km/h, viteza maximă fiin de 407 km/h. Timpul de acceleraţie de la 0 până la 100 km/h a fost redus până la 2.5 secunde — barieră care nici până în ziua de astăzi nu a fost atinsă de cei mai mulţi constructori auto, iar viteza de 200 km/h era atinsă în doar 7.3 secunde, sau un timp similar cât au nevoie sedanurile convenţionale pentru a schimba doar prima sută de kilometri pe oră.
Asemenea performanţe fantastice au impus inginerii să identifice soluţii revoluţionare pentru un coeficient aerodinamic mai bun, la care contribuiau elementele active ale caroseriei, printre care eleronul posterior, care-şi schimba poziţia la viteze de peste 220 km/h, pentru a apoi să ajute la frânare, şi difuzorul activ de la posterior.
Veyron a fost produs timp de 10 ani, având mai multe versiuni exclusiviste şi mai speciale, până a fost substituit de actualul model Bugatti Chiron. Performanţele atinse de Veyron nu s-au limitat la viteza maximă atinsă în 2005, or cu 5 ani mai târziu a fost lansată versiunea Super Sport cu 1,200 CP la activ, care s-a impus cu un record de 431 km/h, înregistrat oficial în Cartea Recordurilor Guiness.
0
1,947
GALERIE FOTO (6 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!