Americanii sunt nedumeriţi: cel mai accesibil Porsche Taycan e mai scump decât varianta de top Tesla Model S

29 Aprilie 2020, 08:27
Denis Godorozea
Critici dure răsună în adresa Porsche în aceste zile în SUA, după ce germanii au anunţat startul vânzărilor pentru cea mai accesibilă versiune Taycan 4S, primul electromobil al mărcii din Stuttgart. Americanii sunt nedumeriţi de cel puţin două "gafe", comise de Porsche în contextul lansării 4S — versiunea incipientă este mai scumpă decât versiunea de top Tesla Model S, dar oferă o autonomie de două ori mai mică!
Ei bine, veţi spune, probabil cei de la Porsche nici nu-şi doreau să se dueleze cu Tesla în segmentul respectiv, or Taycan este poziţionat drept un model de performanţă, pe când Tesla, teoretic, face parte dintr-un alt segment. Ei bine, nu e chiar aşa — deşi Tesla nu are o asemenea istorie precum Porsche şi nu este poziţionat ca un brand de performanţă, electromobilele americane, totuşi, sunt capabile să bată recorduri de viteză şi timpi de acceleraţie, iar cel mai recent update de soft lansat pentr Tesla Model S în interpretarea Performance va permite clienţilor să umilească pe traseu până şi hypercar-urile Bugatti Chiron. Cel puţin, în exerciţiile de acceleraţie.
Acum că ne-am clarificat de ce americanii compară cele două modele, haideţi să pătrundem în esenţa problemei raportate. Porsche Taycan a fost lansat la finalul anului trecut pe piaţă, inclusiv în SUA. Iniţial au fost disponibile doar două versiuni de top, Turbo şi Turbo S, cu preţuri estimative de 150,000 şi, respectiv, 180,000 dolari americani. În ipostaze similare, cu caracteristici de performanţă şi autonomie foarte apropiate, Tesla Model S porneşte în interpretarea Performance în SUA de la 100,000 dolari.
În aceste zile germanii au anunţat debutul comercial al lui Taycan 4S, concomitent anunţând preţurile — puţin peste 103,000 dolari americani în SUA. Aici vine şi cel de-al doilea val de critici: versiunea respectivă promite o autonomie de 203 mile, pe când Model S în variantele de top promite o autonomie dublă, fiind mai accesibile cu până la 20,000 dolari americani, dacă e să analizăm preţul versiunii Long Range pentru Model S, care are un preţ de pornire în SUA de circa 80,000 dolari.
Pentru a experimenta un pic, văzând preţul afişat în materialele oficiale Porsche, am accesat un configurator Tesla în SUA, pentru a vedea în ce ipostază poate fi un Model S mai scump decât un Taycan 4S. În configurator am bifat versiunea Performance, la preţ de 100,000 dolari (apropo, pe site este specificat, că clienţii pot beneficia de subsidii de până la 5,000 dolari la achiziţie, în funcţie de stat). Versiunea respectivă este cea mai dotată din ceea ce oferă Tesla pentru Model S acum, dar există şi un set micuţ de opţionale, precum vopseaua metalizată, jantele de 21 ţoli, ansamblul de sisteme Autopilot şi tapiserie specială din piele cu inserţii din lemn în schimbul celor standard. Le-am şi bifat pe toate, iar preţul final pentru un asemenea model ar constitui 115,500 dolari (cu subsidiile de stat preţul ar putea fi redus în acest caz până la 110,000 dolari).
De menţionat, apropo, că Tesla nu oferă vreo interpretare Model S, care să aibă o autonomie limitată la 200 mile, precum în cazul Taycan 4S. Doar un singur model în gama Tesla oferă acum o autonomie similară — sedanul Tesla Model 3 în interpretarea incipientă, care are un preţ de pornire de 40,000 dolari americani...
0
1,924
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!