Antidepresivul: Mercedes-Benz C-Class pe timp de pandemie

Pandemie. Tensiune. Incertitudine. Astea sunt cuvintele care caracterizează primăvara anului 2020 şi cei mai mulţi dintre noi îşi doresc unul altuia, pe lângă primordiala sănătate, şi forţă de a rezista. Or, anume rezistenţa ne este pusă la încercare cel mai mult. Iar relatarea asta despre C-Class e mai mult ca niciodată dedicată senzaţiilor şi emoţiilor, mai ales în contextul pandemiei în care de aflăm.

Spuneam în recenta relatare cu Suzuki Ignis că, de la începutul perioadei de interdicţii pandemice, vreme de vreo 3 săptămâni şi un pic am condus doar Suzuki Ignis. E o perioadă în care am simţit că aşa e mai raţional să fie. O perioadă a prudenţei. O perioadă a limitărilor de tot soiul.

Şi după aproape 4 săptămâni, mi s-a făcut un dor nebun de Mercedes-Benz C-Class. Dor de senzaţiile lui de condus de la bord. Se apropia seara şi eu mă pregăteam să ies de la birou, hotărât că azi merg cu Mercedesul, dar în acelaşi timp apăsat de grijile care ne copleşesc pe toţi în această perioadă. Am coborât în parcarea subterană şi m-am apropiat de C-Class, apăsând de la distanţă cheia. LED-urile felinarelor spate m-au întâmpinat, am deschis portbagajul, am pus geanta, am deschis portiera şi am pornit motorul, decis să-l încălzesc niţel după vreo aproape o lună de staţionare.

Cât se încălzea propulsorul, mi-am conectat telefonul la sistemul multimedia al maşinii. Voiam să-mi pun o muzică plăcută să ascult în drum spre casă. Mi se făcuse dor şi de sistemul audio extraordinar de bun din C-Class. Dar, fiind în subteran, telefonul meu nu prindea internet mobil, aşa că mi-am zis să caut ceva ce am deja descărcat pe telefon prin aplicaţia de muzică Deezer. Am dat peste albumul Sound of Mirrors de Dhafer Youssef, pe care l-am recomandat demult într-una din ediţiile de recomandări muzicale pe care le mai fac din când în când. Ochii mi s-au oprit la el şi l-am pus să cânte.

Apoi, mi-am cuplat centura, am decuplat frâna electronică de mână, am inclus regimul D al cutiei şi am pornit încet prin parcarea subterană, spre ieşire. Prima piesă de pe album a început a răsuna tot mai melodios, inducându-mă imediat într-o atmosferă aproape hipnotică. M-a conectat imediat cu maşina, cu atmosfera din habitaclu şi cu senzaţiile pe care le primeam în volan. Doamne, ce senzaţie... Ce muzică de bună, cât de curat sună, încât îmi vine să îngân şi eu melodia asta.

Am ieşit din parcare, apoi din curte pe străzile semi-pustii ale Chişinăului. Nu mă grăbeam nicăieri, mergeam la voie şi savuram senzaţia acelor clipe. Savuram sunetele acustice cristaline ale muzicii. Savuram confortul de la bord. Savuram volanul din faţa mea şi primăvara scăldată în lumina caldă a apusului de după parbriz. Mintea mea a început a nu se gândi la nimic în acel moment. Aţi avut demult senzaţia unei clipe în care să puteţi să nu vă gândiţi la nimic? Dacă da, aproape sigur a fost înainte de pandemie. Şi pentru mine a fost la fel, până la momentul în care am urcat din nou la volanul acestui Mercedes-Benz C-Class. Conduceam, savuram, iar mintea mea intrase într-o stare aproape de ceea ce descriu yoghinii despre meditaţiile lor de yoga.

Am condus 17 kilometri până acasă. Probabil am făcut vreo 30-35 minute în total. Cele 30 de minute de condus ale acestui Mercedes, însă, m-au făcut să ajung cu mintea absolut limpede, clară, lucidă. Cu mintea mai încrezătoare şi mai capabilă de a inventa soluţii şi direcţii. Cu optimism. Cele 30 de minute de condus au fost mai benefice pentru mine decât o sesiune la psihoterapeut, intuiesc, pentru că niciodată n-am fost la vreo unul. Dar m-au energizat şi m-au limpezit mai mult decât mi-aş fi putut dori. Când am ajuns acasă, zâmbind şi entuziasmat, şi când m-a întâlnit soţia şi cei doi copii ai mei, le-am exclamat: „Maşina asta e un adevărat antidepresiv!”

Şi aşa e. Din când în când, avem cu toţii nevoie de emoţia asta, de încărcarea bateriilor. Poate nu toţi vor înţelege că o maşină poate fi capabilă să te facă să simţi aşa. Dar eu zic că sunt oameni capabili să simtă asta de la o maşină şi maşini capabile să facă un om să se simtă aşa. Iar acest model, e capabil. Şi ca să fiu la fel de sincer până la urmă, recunosc că şi concurentul lui direct, noul BMW Seria 3, pe care l-am testat de curând, e capabil de senzaţii similar de intense în condus. Iar dacă o maşină îţi dă forţă să rezişti în vremuri grele, dacă ea te inspiră să poţi vedea calea de înaintare şi să ai în continuare optimism în ochii tăi, ea-şi câştigă un loc cu totul special în sufletul tău!

Pe voi, dragii mei, v-a făcut vreodată vreo maşină să simţiţi ceva asemănător?