BMW pregăteşte o premieră incendiară — în Germania au fost înregistrată denumirea X8 M!

15 Aprilie 2020, 16:31
Denis Godorozea
Se pare că fanii mărcii bavareze au motiv de sărbătoare — după luni de speculaţii şi zvonuri în presă, se pare că apariţia unui crossover de top cu denumirea BMW X8 a fost confirmată. Cel puţin, denumirile X8 şi X8 M au fost rezervate de bavarezi în cadrul autorităţii pentru drepturile de autor din Germania. Vocile apropiate companiei precizează, însă, că noul model nu va fi o versiune coupe a actualului BMW X7.
De altfel, dimensiunile şi silueta actualului SUV de top din gama BMW nici nu prea lasă loc unui posterior cu montanţi spate înclinaţi, precum în cazurile modelelor BMW X1/X2, X3/X4 şi X5/X6. Totuşi, viitorul X8 va avea o siluetă modificată şi mai dinamică decât cea a lui X7, acesta urmând să fie un model simţitor mai scump şi mai puţin practic decât actuala navă amiral din segment.
Se pare că BMW X8 va veni să concureze cu versiunile de top Mercedes-Benz GLS, sau chiar cu Mercedes-Maybach GLS. Potrivit informaţiilor preliminare noul model bavarez va pune accentul pe lux şi confort, având la interior doar patru locuri, cel de-al doilea rând având două scaune separate, cu reglaje electrice şi o sumedenie de funcţii şi sisteme de divertisment. Chiar şi aşa, viitorul X8 va avea în gamă doar motorizări de top, iar sub capotă va apărea inclusiv şi unitatea V8 de 4.4 litri, rezervată pentru bolizii de performanţă din gamă.
0
4,645
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!