Britanicii lansează versiuni PHEV pentru Land Rover Discovery Sport şi Range Rover Evoque

22 Aprilie 2020, 13:24
Denis Godorozea
Land Rover lansează versiuni electrificate pentru Discovery Sport şi Range Rover Evoque — cele mai compacte SUV-uri din gama britanicilor pot fi conectate acum la priză în cadrul versiunilor plug-in hybrid cu indicele P300e PHEV. Pentru ambele modele motorizarea este similară şi combină acelaşi substrat tehnic, însă caracteristicile dinamice şi de eficienţă pot varia.
Noua motorizare are la bază benzinarul turbo de 1.5 litri, cu 3 cilindri, din seria Ingenium. Motorul termic este cuplat la o cutie automată cu 8 rapoarte ce transmite cuplul pe puntea faţă, pe când puntea spate este acţionată de un motor electric dedicat. În tandem cele două motoare dezvoltă un maxim de 309 CP şi 540 Nm. În ambele cazuri motoarele electrice vor fi alimentate de la o baterie de 15 kWh, care promite o autonomie de până la 66 kilometri pentru Range Rover Evoque şi până la 62 kilometri pentru Discovery Sport.
Indiferent de model, într-un regim 100% electric SUV-urile pot accelera până la 135 km/h, însă caracteristicile dinamice se disting niţel. PHEV-ul Evoque poate accelera până la 100 km/h în 6.4 secunde, pe când Discovery Sport are nevoie de 6.6 secunde pentru acelaşi exerciţiu.
De la o priză casnică bateria de 15 kWh poate fi încărcată în proporţie de 100% timp de 6 ore şi 42 minute, iar acţionând un wallbox de 7 kW pentru a suplini rezervele de la 0 la 80% va fi nevoie de doar o oră şi 24 minute. Alimentarea de la o sursă rapidă de 32 kW va permite suplinirea rezervelor de energie în 30 minute, de la 0 la 80%.
Standard pentru acest segment, britanicii anunţă şi trei regimuri de rulare pentru noile PHEV-uri: hybrid, modul standard în care cele două motoare sunt acţionate şi gestionate automatizat de unitatea de control; EV, regimul 100% electric în care SUV-urile vor avea tracţiune exclusiv pe puntea spate; regimul Save va permite maşinii să economisească energia stocată în baterii pentru un eventual parcurs în regim 100% electric în zonele urbane unde este interzis accesul maşinilor clasice cu motoare cu combustie internă.
Clienţii europeni pot plasa acum comenzi pentru noile hibride britanice. Land Rover Discovery Sport P300e PHEV are un preţ de pornire în Germania de 49,255 euro, pe când noul Range Rover Evoque P300e PHEV porneşte de la 50,750 euro.
0
399
GALERIE FOTO (22 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!