Ce faci dacă ţi s-a turnat benzină în loc de motorină în rezervor şi invers?

29 Aprilie 2020, 17:14
Denis Godorozea
Nu sunt rare situaţiile când maşinele cu motoare diesel sunt alimentate, accidental, cu benzină, fie din cauza că şoferul abia şi-a schimbat maşina şi din greşeală a alimentat "ca deobicei", cu un alt tip de combustibil, fie din cauza greşelei comise de angajatul staţiei de alimentare. De multe ori aceste gafe devin subiecte de discuţii pe reţelele de socializare, iar cel mai ferm răspuns la întrebarea "ce să fac acum?" este transportarea maşinii la un service fără a porni motorul. Noi ne propunem astăzi să analizăm această problemă din mai multe puncte de vedere, astfel încât informaţia să fie utilă pentru şoferii începători, dar şi cei experimentaţi.
Ce facem în cazul că am depistat greşeala înainte de a porni motorul?

Aşadar, indiferent dacă aţi alimentat cu benzină în loc de motorină sau invers, prima recomandare este să nu porniţi în nici un caz motorul şi să solicitaţi o autospecială pentru a transporta maşina la un service. În cel mai bun caz, când eroarea este depistată înainte de a porni motorul, problema se rezolvă prin eliminarea combustibilului necorespunzător şi spălarea rezervorului. Preţul procedurii poate varia de la un service la altul şi în funcţie de specificul tehnic al maşinii, însă această soluţie este şi cea mai accesibilă.

Mai jos vom analiza situaţii mai grave, atunci când eroarea nu a fost depistată chiar la pompă, iar şoferul a pornit motorul, ba a mai reuşit să pornească din loc. În acest caz consecinţele şi soluţiile pot varia în funcţie de motor şi cantitatea combustibilului din rezervor raportată la cantitatea combustibilului alimentat. Deci, să le analizăm pe rând.
Maşina cu motor diesel a fost alimentată cu benzină, rezervorul fiind aproape gol

Datorită specificului motorizărilor diesel şi conductelor de combustibil pe acest tip de automobile, chiar şi fiind rezervorul gol, în conducte mai rămâne o cantitate suficientă de motorină pentru a porni motorul în mod normal, ba chiar pentru a mai parcurge câteva zeci sau sute de metri. Astfel, la pornirea motorului şoferul nu va depista imediat greşeala, însă aceasta nu se va lăsa mult aşteptată, or odată ce motorina va fi epuizată iar în motor va fi pompată benzina, motorul va produce zgomote dureroase iar în câteva clipe va opri. În acest caz nu trebuie să încercăm să pornim din nou motorul (de altfel, această recomandare se referă şi la alte defecte de motor, soldate cu oprirea acestuia)!

Chiar şi cu benzina ajunsă în motor, consecinţele nu sunt chiar într-atât de dramatice, relativ, dar din nou preţul lucrărilor poate varia de la un model la altul. Cel puţin, preţul lucrărilor va fi simţitor mai mare, or specialiştii de la service nu vor curăţa doar rezervorul, ci şi conductele de combustibil, fiind nevoie de schimbarea filtrului de motorină şi, în anumite cazuri, de lucrări de reparaţie speciale la motor.
Maşina cu motor diesel a fost alimentată cu benzină, în rezervor fiind prezentă o cantitate mai mare de motorină

Acest caz are şi cele mai dramatice consecinţe. Cu o cantitate suficientă de motorină în rezervor, benzina alimentată va crea un amestec de combustibil extrem de periculos pentru unitatea de propulsie. Ca şi în cazul evaluat mai sus, motorul va porni în regim normal, însă după scurt timp în motor va ajunge noul amestec ucigaş. În acest caz, dacă cantitatea motorinei este mai mare decât cea a benzinei, motorul nu va opri, dar va pierde simţitor din performanţe, iar activitatea acestuia va fi acompaniată acum de zgomote ciudate. La scurt timp temperatura motorului va indica o creştere, ceea ce poate provoca daune fatale pentru motor.

Deci, indiferent de cazul abordat, opriţi motorul imediat ce acesta pierde din performanţe şi produce zgomote improprii şi nu încercaţi să-l porniţi din nou! Ulterior solicitaţi transportarea maşinii la service. Această măsură va permite să minimizaţi defectele cauzate de benzină, iar procedurile executate la service vor fi similare cu cele descrise în exemplul precedent.
Aţi alimentat cu motorină, în loc de benzină, cu rezervorul de combustibil aproape gol

Alimentarea maşinilor cu propulsoare pe benzină cu diesel de cele mai multe ori nu se soldează cu consecinţe la fel de dramatice. Ei bine, rezervorul alimentat cu motorină va trebui golit la service, indiscutabil, însă cel mai probabil motorul nu va fi afectat.

În cazul în care rezervorul de benzină aproape gol a fost alimentat cu motorină, cel mai probabil motorul nici nu va porni, însă chiar şi aşa, de cele mai multe ori motorina nu va provoca daune fatale motorului, iar cel mai probabil problema va fi soluţionată prin curăţarea rezervorului, schimbarea filtrului de combustibil şi alimentarea ulterioară cu benzină de calitate.
Alimentarea cu diesel când în rezervor mai există o cantitate mare de benzină

Dacă în momentul alimentării cu motorină, în rezervor va mai fi suficientă benzină, motorul va porni în regim normal, însă la scurt timp va genera zgomote improprii, iar din toba de eşapament va fi evacuat fum negru. Motorina în cantităţi mari va ajunge în scurt timp în motor, fiind mai densă şi mai grea decât benzina, strecurându-se la fundul rezervorului, acolo de unde este pompat combustibilul. Precum şi în cazurile descrise mai sus, performanţele motorului vor fi reduse, iar dacă cel din spatele volanului nu va sesiza problema şi nu va opri motorul, la scurt timp după apariţia simptomelor motorul va opri de sine stătător, or motorul nu va putea aprinde motorina.

În anumite cazuri, însă, amestecul de combustibil de două tipuri poate fi chiar periculos pentru maşinile pe benzină, cauzând defecte de proporţii şi reparaţii costisitoare. Amestecul de motorină va distruge filtrele din sistem şi sistemul de injecţie.
Ce facem dacă am alimentat cu o cantitate infimă de combustibil necorespunzător?

Există voci care sugerează că alimentarea cu o cantitate infimă, de până la un litru de combustibil necorespunzător, ar fi soluţionată prin alimentarea ulterioară în proporţie de 100% cu tipul de combustibil utilizat de automobil. De exemplu, alimentarea cu o cantitate minimă de motorină a maşinii cu propulsor pe benzină se propune a fi soluţionată cu alimentarea ulterioară cu benzină cu cifra octanică mai mare.

Ei bine, în acest caz noi am recomanda să nu experimentaţi şi să apelaţi, totuşi, la serviciile specialiştilor şi să curăţaţi rezervoarele pentru a preveni în siguranţă orice defect.
2
108,095
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!