Cum pot fi perfectate asigurările auto în perioada autoizolării şi cum activează Donaris Vienna Insurance Group?

24 Aprilie 2020, 10:10
Ilie Toma
Perioada autoizolării ne-a dat tuturor viaţa peste cap, iar activitatea la o mulţime de companii din Moldova a fost temporar sistată sau trecută într-un regim special. Totuşi, dacă avem un automobil, iar asigurarea lui expiră în această perioadă, e firesc să ne întrebăm: cum pot fi perfectate asigurările AORC de la distanţă, cum se procedează cu prelungirea contractelor CASCO sau semnarea celor noi? I-am contactat pentru răspunsuri la aceste întrebări pe cei de la Donaris Vienna Insurance Group, compania de la care redacţia noastră achiziţionează asigurări auto de mulţi ani, astfel, vă prezentăm mai jos răspunsurile, împreună cu sfaturi utile cum să procedaţi în cazul în care doriţi o asigurare.
Se lucrează în regim special, online şi la dinstanţă

Din cauza situaţiei epidemiologice curente, oficiile fizice ale companiei lucrează în regim special cu respectarea normelor impuse de autorităţi. Asigurările auto se perfectează în continuare, iar toate obligaţiile ce derivă din aceste asigurări sunt în continuare onorate în regim normal!

Cum puteţi perfecta o asigurare obligatorie acum?

Primul şi cel mai simplu pas este să apelaţi la Agentul de asigurări la care vă deserviţi sau la Call-Center-ul companiei Donaris Vienna Insurance Group la numărul de telefon 022-265-700, disponibil de luni până vineri, între orele 08:00 şi 17:00, cu pauză între orele 12:00 şi 13:00. Astfel, puteţi fi asistaţi şi ghidaţi direct la telefon pentru încheierea unei asigurări auto. Iar asigurarea va fi expediată tot online, fără să fie nevoie de vreun curier şi fără să mergeţi fizic cu maşina .

De asemenea, sunt procesate solicitările şi mesajele expediate la adresa de e-mail office@donaris.md, iar pagina web www.donaris.md şi facebook este actualizată în permanenţă pentru a vă informa de posibile schimbări în regimul de lucru.
Odată ce aţi fost consultat la telefon sau aţi expediat pe mail solicitarea pentru perfectarea asigurării AORC, vi se va emite o confirmare de recepţionare şi o notă de plată a primei de asigurare. Această notă de plată poate fi achitată direct din unele sisteme de online banking, cum ar fi Victoriabank (instrucţiunile de achitare le găsiţi AICI), sau puteţi face un transfer bancar obişnuit de pe contul Dvs. Acelaşi lucru e valabil şi pentru persoanele juridice.

Ulterior, după procesarea plăţii, va fi remisă pe cale electronică şi asigurarea propriu-zisă, pe care o puteţi printa, pentru a o purta în automobil.

Gata, aveţi asigurarea AORC perfectată şi valabilă.

Cum puteţi perfecta o asigurare CASCO acum?

La CASCO, aparent, lucrurile sunt un pic mai complicate, pentru că maşina trebuie inspectată vizual, adică făcută aşa-numita inspecţie de risc, însă şi aici s-au găsit soluţii simple!

Dacă e vorba de continuarea unui contract CASCO la Donaris Vienna Insurance Group pentru următorul an, înainte ca precedentul contract să expire, inspecţia vizuală nu e necesară! Deci, dacă nu există pauze între contractele din doi ani consecutivi, compania nu mai are nevoie de inspecţia vizuală, pentru că oricum ea e cea ce asigură riscurile în continuare.

E nevoie doar să vă contactaţi fie managerul cu care comunicaţi anterior prin telefon sau email, fie să apelaţi acelaşi Call-Center la 022-265-700 pentru a vi se emite poliţa nouă de asigurare şi a vi se face calculul primei pentru anul următor de asigurare CASCO.
Plata primei de asigurări se face exact ca şi la asigurarea AORC, prin funcţie dedicată în online banking sau prin virament simplu din acelaşi online banking, iar contractul vă este expediat ulterior în formă electronică pe mail, Viber, WhatsApp sau oricare altă metodă comodă Dvs.

Şi gata, aveţi contractul CASCO valabil pentru un an înainte!

Apropo, contractele CASCO pot fi achitate şi în RATE!

Apropo, cei de la Donaris Vienna Insurance Group oferă două variante de plăţi pentru asigurarea CASCO — cea clasică, în care prima de asigurare se achită integral la momentul încheierii asigurării şi cea în RATE, ce pot fi stabilite individual în funcţie de posibilităţile clientului. Mai multe informaţii despre această modalitate puteţi afla de la consultanţii Donaris Vienna Insurance Group, la acelaşi număr de telefon — 022-265-700.
1
3,127
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!