Maşina de criză: cu Suzuki Ignis pe timp de pandemie

Noi, în redacţia PiataAuto.md, eram adesea obişnuiţi cu munca de la distanţă şi înainte de pandemie şi carantină. Dar, totuşi, instaurarea restricţiilor a adus câteva schimbări majore.

Imediat după instaurarea restricţiilor mai severe şi recomandarea muncii maxim posibile de la distanţă, munca de acasă a devenit nu doar opţională, dar obligatorie. Doar eu, căpitanul echipei dacă pot să mă autonumesc aşa, am mers în unele zile la biroul pustiu, închizându-mi uşa pe dinăuntru şi muncind de unul singur din birou. Spălatul frecvent al mâinilor cu dezinfectant şi toate celelalte recomandări le respectăm, iar deplasarea spre birou o fac cu maşina.

Şi nu pot nega că de îndată ce s-a instaurat toată presiunea acestor interdicţii şi a incertitudinii implicite, mi-am dorit imediat să minimizez orice cheltuieli, direcţionând resursele spre salarizarea echipei în primul rând şi spre achitarea impozitelor la stat la timp. Da, dragii noştri, suntem şi noi o companie autohtonă, mică, dar care îşi aduce şi ea contribuţia la bugetul acestei ţări. Şi în prima dimineaţă de pandemie în care am pornit spre birou, mi-am zis că e firesc să merg cu Suzuki Ignis, maşina bugetară a redacţiei.

O admir pentru simplitate şi decenţă. Are toate cele cu adevărat necesare, şi-n acelaşi timp te tratează corect şi cu grijă faţă de bugetul tău. Şi experienţa celor peste 11 mii de kilometri parcurşi până acum ne-a arătat şi un consum real incredibil de mic — de vreo 4 litri şi un pic la traseu (ba chiar şi sub 4 cu străduinţe mai mari), şi de 5 litri şi un pic în oraş.

Când am luat Ignisul acum, în perioada pandemiei, aveam rezervorul puţin sub jumătate. În aceeaşi zi, am mers să fac plinul. Te puteai aştepta la orice, inclusiv la probleme cu disponibilitatea benzinei. Media de consum indicată de maşină şi neresetată de la deservirea tehnică de toamna trecută era de 5.3 litri/100 km.

De acasă şi până la birou fac cam 17 km în fiecare zi. Apoi încă 17 km înapoi. Aceşti km includ şi 1.5 km de traseu extraurban. A trecut o zi, două, trei, şi Suzuki Ignis îmi era maşina cu care mergeam în fiecare zi la birou, singur, într-un oraş aproape pustiu. Până şi cafeaua mi-o luam de acasă într-un termos metalic, pe care-l fixam pe tunelul central din Suzuki. Îi încălzeam un pic motorul de 1.2 litri şi 90 CP al lui Ignis şi apoi porneam. Cutie manuală, motor aspirat natural şi o maşină uşoară.

Au venit şi dimineţile devreme în care mergeam la ora 6 sau 7 la magazine alimentare, ca să fac provizii pentru acasă, pentru cel puţin o săptămână înainte, ca să ies cât mai rar. Mergeam la o asemenea oră matinală ca să evit la maxim aglomeraţia. Şi, deşi e aparent mică, maşina asta are un portbagaj suficient pentru cumpărături chiar şi pe timp de pandemie.

Şi uite aşa s-au perindat trei săptămâni de regim de pandemie. Din aceste 3 săptămâni, cred că am fost cel puţin de vreo opt-nouă ori la birou, făcând câte 34 km pe zi, la care s-au mai adăugat şi vreo 3 vizite la magazine, care mai apropiate, care mai depărtate. Am făcut în total vreo 344 km după indicatorul de pe odometru, dar ar putea fi şi o eroare de plus-minus 2-3 km. În tot acest timp sedanul savuros cu tracţiune spate a rămas neatins. Undeva mi se făcuse şi dor de el, dar oricum continuam să merg cu Suzuki, avându-l deja la îndemână în perioada asta.

Şi ştiţi care e aspectul pe care am ajuns să-l preţuiesc şi mai mult în perioada asta pandemică? Consumul. Tocmai peste 3 săptămâni am ajuns să merg la pompă, când nivelul benzinei scăzuse un pic sub jumătate de rezervor. Atunci nu calculasem încă exact câţi km parcursesem cu ultimul plin, am făcut doar o poză. Dar am rămas plăcut suprins şi recunoscător maşinii atunci când cifrele de la pompa Petrom mi-au arătat că am de plătit... 296.75 lei pentru toată benzina consumată în aceste 3 săptămâni! Practic am cheltuit o sută de lei pe săptămână în perioada asta pentru a continua să mă deplasez la biroul meu singuratic şi pentru a continua să-mi aprovizionez familia cu produse alimentare.

În rezervor au încăput 18.02 litri, iar la 344 km parcurşi asta înseamnă un consum real de 5.23 litri la sută. Media indicată de maşină a continuat să fie de 5.3 litri. Secretul acestui consum nu este în vreun sistem hibrid sau nu ştiu ce inginerie complicată — ci-n greutatea mică a maşinii, în dimensiunile ei compacte şi-n simpleţea unui motor cu 4 cilindri în linie, aspirat natural şi cu injecţie simplă multipoint.

Iar în asemenea timpuri pandemice, când traversezi oraşe pustii şi te simţi ca-n filme apocaliptice, să ştiţi că şi mai mult contează garda ei la sol ridicată şi capacitatea de a trece fără probleme prin orice gropi, denivelări şi drumuri rele. E un soi de mini tănculeţ care se va strecura peste tot, şi mai şi consumă puţin făcând asta. Şi apoi, când mă gândesc, la acest consum şi la preţul actual al benzinei, să merg 17 km spre birou cu ea, dintr-o suburbie a Chişinăului până într-un alt capăt al Chişinăului, mă costă 14.84 lei în carburant. Deci, mai puţin de 30 de lei pe zi ca să mergi cu ea din suburbie la birou, iar dacă ai avea doar jumătate de distanţă, cum ar fi normal în interiorul capitalei, ai cheltui doar 15 lei pe zi ca să mergi la birou şi înapoi în fiecare zi.

Poate părea neverosimil, dar e adevărat. Nici eu n-am făcut calculele acestea până acum. Dar acum asemenea calcule sunt mult mai importante pentru noi toţi. Suzuki Ignis merită cu siguranţă titlul de maşină de criză, căreia îi eşti recunoscător în vremuri dificile şi de care continui să te bucuri în vremuri mai bune.