Cum au evoluat volanul şi comenzile din interioarele Mercedes-Benz pe parcursul anilor

8 Mai 2020, 17:58
Denis Godorozea
Volanul este elementul de bază fără care nu ne putem imagina astăzi un automobil contemporan, însă în această avalanşă de premiere de tehnologii noi, sisteme de propulsie şi periferice de tot soiul de la bordul maşinii, se pare că nici nu prea sesizăm cât de mult a evoluat volanul maşinilor cu trecerea anilor. Astăzi ne propunem să facem o incursiune în istoria volanului auto pe exemplul evoluţiei maşinilor Mercedes-Benz.
Primul automobil cu motor dezvoltat de Carl Benz în 1886

Istoria apariţiei: de la o simplă manivelă la primul volan din istorie

Autorul primului din lume automobil cu motor a fost Carl Benz în 1886, însă acel vehicul a fost dezvoltat fără vreun volan, precum şi exemplarul dezvoltat de Gottlieb Daimler şi Wilhelm Maybach în 1989 — ambele unităţi aveau o manivelă specifică pentru a schimba direcţia de mers, inspirată de la trăsurile cu cai.

Primul volan pe un automobil a apărut în premieră cu câţiva ani mai târziu, în 1894 — inginerul francez Alfred Vacheron a dotat maşina Panhard & Levassor, propulsată de motorul Daimler, cu un prim volan rotund în locul manivelei pentru prima cursă automobilistică din Paris spre Rouen. Vacheron îşi dorea să obţină o manevrabilitate mai bună datorită unui diapazon mai mare de rotire a volanului, care permite o poziţionare mai precisă a roţilor viratoare. Amuzant, însă, că această modificare nu i-a permis francezului să câştige cursa — primul automobil cu volan din lume a finisat cursa pe locul 11. Creaţia, însă, a fost apreciată ulterior de alţi constructori auto.
Primul automobil Daimler cu manivelă

Cu 6 ani mai târziu, în 1900 compania Daimler-Motoren-Gesellschaft şi-a echipat pentru prima dată bolidul de curse cu un volan, însă construcţia a fost îmbunătăţită, automobilul Phoenix având o coloană de direcţie înclinată, ce putea fi operată mai uşor de cel din spatele volanului. Chiar şi aşa, precum toate volanele din acei ani, operarea acestuia impunea un efort fizic enorm.
În 1902 a fost introdus, de fapt, primul volan multifuncţional, însă nu în acea formă cu care ne-am şi deprins astăzi. Acele volane aveau leviere speciale pentru a regla funcţiile esenţiale ale motorului, precum amestecul de combustibil, prin sistemul de admisie de aer, de exemplu.
Automobilul de curse cu volanul lui Alfred Vacheron

1920-1940 — apariţia claxonului şi indicatorului de viraj

Dezvoltarea tehnologiilor auto şi avansarea motoarelor termice a dus la excluderea levierelor de acţionare a amestecului de combustibil din motor, astfel singura menire a volanului rămânea schimbarea direcţiei de mers. În schimb, odată cu sporirea numărului de automobile au fost perfectate şi standarde de siguranţă în trafic, iar un dispozitiv important la bordul fiecărui automobil rămânea a fi claxonul, dar unul primitiv, în formă de inel. Ulterior inelul de claxon a preluat funcţia levierului contemporan de indicare a direcţiei de viraj, acesta fiind rotit în direcţia în care urmează să vireze automobilul fiind conectat mecanic cu un indicator exterior de circa 20 cm. Ei bine, această tehnologie nu a fost foarte răspândită, iar majoritatea şoferilor avertizau alţi participanţi la trafic despre schimbarea direcţiei de mers cu mâinile. Primele indicatoare electrice de viraj au apărut abia în anii 1950.
Anii 1950 — apariţia volanului cu schimbător de viteze şi servodirecţia

În anii 1950 volanul a fost înzestrat cu funcţii noi — în 1951 Mercedes-Benz a introdus pentru prima dată un schimbător de viteze pe coloana de direcţie, pe modelele 300 Adenauer-Mercedes (W186) şi 200 (W187). Această modificare a sporit confortul şoferului şi celor doi pasageri din faţă, aşezaţi pe o banchetă unică. De altfel, până în anii 1970 această arhitectură era folosită pe larg de mai mulţi constructori auto, iar pe automobilele Mercedes-Benz a revenit în 2005 cu levierul Direct Select pentru cutiile automate — acest lucru a permis eliberarea consolei şi tunelului central pentru spaţii adiţionale de depozitare şi amplasarea altor comenzi pentru sistemele periferice de la bord.
La mijlocul secolului trecut volanul fusese echipat cu un buton de acţionare a fazei lungi pentru faruri, iar în 1958 Mercedes-Benz a introdus în premieră servodirecţia pe modelul 300 Sedan, ce a sporit mult confortul celui din spatele volanului. Servodirecţia a mai permis instalarea unui volan mai compact şi mai manevrabil şi uşor în utilizare.
Anii 1960 — Mercedes-Benz introduce coloana de direcţie deformabilă şi revoluţionează siguranţa auto

O revoluţie în siguranţa auto a fost produsă de Mercedes-Benz în anii 1960, când germanii au prezentat modelul Fintail (W111), cu volan deformabil şi coloană de direcţie telescopică, care să minimizeze riscul traumatismelor în cazul accidentelor frontale. Totodată, a fost elaborată concepţia cuştii de siguranţă şi elementelor exterioare deformabile, care să absoarbă energia impactului. De altfel, aceste tehnologii au devenit obligatorii pentru automobile abia din 1967.
Tot cu debutul modelului W111 Mercedes-Benz a introdus levierul multifuncţional, care acţiona ştergătoarele de parbriz, luminile şi indicatoarele electrice de viraj. De altfel, majoritatea modelelor contemporane Mercedes-Benz au aceste funcţii concentrate pe un singur levier din partea stângă a volanului.
Mercedes-Benz 350 SL (W107)

Anii 1970-1980: apariţia claxonului cu buton pe volan, primul cruise-control şi siguranţa sporită

Acum 50 de ani inelele de claxon au rămas doar o filă în istoria industriei auto, iar avertizarea sonoră putea fi emisă acum prin intermediul butonului amplasat pe centrul volanului. Totodată cei de la Mercedes-Benz au dezvoltat un volan mai tehnologizat din punct de vedere al siguranţei, cu patru spiţe, capabil să absoarbă mai bine energia impactului pentru a preveni leziunile corporale în cazul unui accident frontal.

Anul 1975 a fost marcat de apariţia primului sistem de cruise-control. Funcţia a fost disponibilă în premieră pe modelul Mercedes-Benz 450 SEL 6.9. Germanii au rămas pioneri în sistemele de siguranţă activă anii următori, iar în 1998 a apărut un prim cruise-control adaptiv cu radar Distronic, pe generaţia W220 a legendarului S-Class.
Mercedes-Benz S-Class (W140)

Una dintre cele mai importante inovaţii a fost introdusă, însă, în 1981, cu apariţia primului airbag de automobil, pe S-Class W126. Noua tehnologie a venit să schimbe complet forma volanului, care avea acum acel airbag montat central, sub butonul de claxon. Ei bine, primele airbag-uri au fost mai mari ca şi dimensiuni, comparativ cu cele cu care ne-am şi obişnuit astăzi, iar acest lucru a impus anumite restricţii designerilor în conceperea noilor forme de volan. Odată cu dezvoltarea tehnologiilor, mecanismul a devenit tot mai compact, oferind mai mult spaţiu liber designerilor pentru elaborarea formelor distinctive de volan. Din 1992 airbag-ul şoferului a devenit standard pentru toate modelele Mercedes-Benz, iar din 1994 de o asemenea protecţie beneficiau standard şi pasagerii faţă.
Mercedes-Benz S-Class (W220)

Primul volan multifuncţional similar celui cu care ne-am obişnuit astăzi

Primul volan multifuncţional cu comenzi similare celor incluse pe maşinile contemporane a apărut pe Mercedes-Benz S-Class în 1998, odată cu apariţia sistemului Comand (Cockpit Management and Data). Potrivit germanilor, menirea principală a comenzilor pe volan a fost sporirea siguranţei în trafic — cel din spatele volanului putea interacţiona cu sistemele periferice de la bordul automobilului prin acţionarea unui buton specific direct de pe volan, iar astfel fusese sporit şi confortul de operare a maşinii. Cu primele butoane şoferul putea interacţiona cu sistemul audio sau să solicite informaţii cu afişare pe ecranul instrumentarului de bord.
Mercedes-Benz C-Class (W204)

În 2005 Mercedes-Benz a revenit la levierul cutiei de viteze amplasat în spatele volanului pentru operarea cutiei automate. Primele modele cu acest levier au fost SUV-ul ML-Class şi nava amiral S-Class. În 2008 sportcar-ul Mercedes-Benz SL a fost primul model al constructorului din Stuttgart cu padele pentru schimbarea manuală a vitezelor cutiei automate 7G-Tronic montate în spatele volanului.
Mercedes-Benz S-Class (W221)

2016 — apariţia primelor comenzi tactile pe volanul Mercedes-Benz E-Class

Sistemele de infotainment şi computerul de bord de la interiorul Mercedes-Benz a avansat mult pe parcursul ultimilor decenii, oferind tot soiul de funcţii şi informaţii. De altfel, multitudinea sistemelor periferice au burduşit volanul cu comenzi pentru diferite sisteme, iar în 2016 cei de la Mercedes-Benz au avansat din nou în confortul de operare şi siguranţă prin introducerea volanului multifuncţional cu comenzi tactile, similare celor de pe ecranul smartphone-ului, cu comenzi intuitive precum swipe-ul — funcţia permite şoferului să nu repoziţioneze mâinile pe volan pentru a accesa un buton anumit.
Mercedes-Benz E-Clss (W213)

Noul volan cu funcţie capacitivă Mercedes-Benz

În acest an germanii au introdus noul volan capacitiv odată cu lansarea versiunii facelift Mercedes-Benz E-Class. Noul volan este burduşit cu senzori de detectare, care vin să îmbunătăţească modul de interacţionare dintre şofer şi maşină. Una dintre funcţiile noi este detectarea mâinilor pe volan, una importantă pentru sistemele de siguranţă activă şi pilot automat — sistemul inteligent de la bord va cunoaşte exact când şoferul ia mâinile de pe volan sau, de exemplu, dacă conduce cu o singură mână.
Mercedes-Benz E-Class facelift 2020 (W213)

Au avansat mult şi comenzile volanului multifuncţional, acestea fiind acum predominant tactile, cu swipe-uri similare celor de pe smartphone, extrem de intuitive. Mai mult de atât, graţie senzorilor volanul analizează poziţia mâinilor şi degetelor, astfel încât este mereu adaptat acţiunilor celui din spatele volanului.

Totodată, avansul tehnologic a permis designerilor să elaboreze mai multe variante de design pentru volan, iar acum pe cele mai noi modele din gama germanilor sunt disponibile cel puţin trei versiuni, alese după bunul plac al cumpărătorului — Sport, Luxury şi Supersport.
1
9,290
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!