Din New York până în Ushuaya cu motocicleta. Povestea unei călătorii de 30 mii km, făcută de doi prieteni spanioli

Matias Corea şi Joel Estopa sunt prieteni din adolescenţă. S-au cunoscut într-o excursie şcolară spre Grecia, în anul 1994, pe când ambii aveau 16 ani. Acasă, în Barcelona, ambii aveau câte un scuter, dar pe lângă asta, şi o pasiune enormă pentru motociclete.

Ideea unei asemenea călătorii uriaşe li s-a născut încă acum aproape două decenii, după nouă ani de când se împrieteniseră. În anul 2003, cei doi prieteni au pornit în prima lor drumeţie pe două roţi, până în sudul Spaniei, pe BMW-ul clasic de atunci al lui Joel — un BMW R90/6 produs în 1976. Din acel moment, au început a visa la o călătorie cu adevărat lungă şi provocatoare pe două roţi. „Într-o zi, o vom face!” îşi ziseseră atunci cei doi.

Pe parcursul următorilor ani, cam o dată la 2 ani, cei doi prieteni s-au mai aventurat în câte o călătorie de câte o săptămână-două, dar nici una din ele nu era acea cu adevărat grandioasă la care visau.

Matias s-a mutat între timp la New York, pentru a-şi fructifica oportunităţile din cariera sa de designer, iar şansele unor călătorii comune păreau tot mai puţin probabile. Chiar şi aşa, pasiunea i-a ţinut împreună şi până şi în aceste condiţii, iar cei doi au mai făcut două călătorii scurte. De fiecare dată îşi dădeau unul altuia veşnicele întrebări: „Deci, când? Unde? Pentru cât timp? Ce motociclete am lua? Suntem gata să pornim?”

În vara lui 2015, sora lui Matias a decedat brusc, la doar 38 de ani. Matias avea 36 de ani în acel moment. Şocul decesului unui om apropiat l-a făcut să mediteze un pic diferit asupra vieţii. Şi-a dat seama că noi nu avem la dispoziţie un timp nelimitat pentru a ne împlini visele. Iar visul său tot fusese amânat, de prea multe ori. După câteva luni de la moartea surorii sale, l-a sunat pe prietenul său Joel, atunci, şi i-a zis: „Eu pornesc la 10 octombrie în marea expediţie. Mergi?”. Joel a zis da. Era începutul anului 2016. Aveau aproape un an pentru pregătire.

Au ales să pornească din cartierul Brooklyn din New York şi să traverseze toată America centrală şi de sud, prin Anzi, ajungând la cel mai sud oraş locuit al planetei — Ushuaya — locul din care pornesc de obicei şi navele spre Antarctida! Vreo douăzeci de mii de mile sau vreo 30,000 de kilometri îi aşteptau în cale!

Motocicletele cu care aveau să pornească în marea aventură sunt ale lor proprii. Matias conducea un BMW R80 G/S Paris Dakar din 1985 — o versiune foarte apreciată de fanii motoarelor enduro clasice. Joel şi-a luat motocicleta sa — un BMW R80 ST din 1984. Cele două modele sunt înrudite, dar ediţia G/S a lui Matias are curse mai lungi de suspensie şi componente pregătite să îndure un tratament extrem.

Cei doi conduc motociclete vintage BMW de când aveau 17 ani, aşa că dragostea lor pentru acestea e una veche şi bine înrădăcinată. Cei doi zic că aceste motociclete au motoare super durabile, iar eventualele reparaţii pot fi făcute relativ uşor şi în condiţii minimaliste.

De fapt, una din cele mai frecvente întrebări adresate celor doi prieteni e de ce au luat, totuşi, într-o asemenea expediţie nişte motociclete de 30 de ani, şi nu unele noi? Nu le-a fost frică de defecţiuni tehnice? Cei doi răspund că printre oameni bântuie o percepţie greşită despre motocicletele vechi vs. cele noi, oamenii prezumând că cele noi nu se pot strica niciodată. Nu e adevărat. Însă e adevărat că cele vechi au fost construite un pic mai simplu şi poţi mai uşor avea la îndemână uneltele de bază ca să lucrezi la ele. Şi — mai zic cei doi plini de emoţie — acele motociclete vechi au caracterul şi spiritul pe care cele moderne nu-l mai au!

Aşa că aceste două motociclete vintage BMW le-au fost caii cu care au galopat în aventura lor fantastică. Au pornit, aşa cum şi-au planificat, în luna octombrie 2016. Iar toată călătoria a durat 6 luni. Şase luni în care au traversat cele mai diverse locuri ale planetei, cele mai extreme condiţii climaterice şi de relief, şase luni care i-au marcat pe viaţă. Acele şase luni au fost surprinse în fotografii superbe chiar de către Matias, unul dintre cei doi motociclişti, iar o parte din aceste fotografii le publicăm şi noi în galeria foto de mai jos.

Au avut cei doi probleme mecanice în marea lor călătorie? Nu, nu prea. Cea mai mare i-a prins în Argentina. Se opriseră pentru un scurt prânz în Chilecito, când au auzit un sunet metalic din interiorul motorului lui Joel. Nu sunase prea bine. Chiar dacă motocicleta părea capabilă să mai meargă, un asemenea sunet trebuie inspectat înainte de a produce daune mai mari. Aşa că aceştia au găsit un loc plat, unde au putut întinde un mic atelier improvizat şi au început lucrul.

Întâi au eliminat cele mai simple cauze posibile, apoi au ajuns şi la demontarea transmisiei. Aici au descoperit că un zimţ al roţii dinţate superioare se rupsese. O asemenea piesă n-o porţi cu tine, însă ei şi-au rugat fanii de Instagram să le ajute cu găsirea componentei. Şi le-a reuşit. Cineva le-a făcut legătura cu un anume Carlos Degens din Mendoza, care repara transmisii BMW, care deţinea acelaşi model de motocicletă şi care avea, întâmplător, o roată dinţată identică de rezervă! Ce concidenţă! Chiar dacă au trebuit să meargă 700 km mai la sud într-o maşină cu un şofer super vorbăreţ, care i-a stors de orice speranţă de linişte pe drum.

Lui Carlos i-au trebuit 3 zile să repare motocicleta în atelierul lui aparent haotic, dar a făcut-o foarte bine. La început îi speriase haosul din jurul mecanicului, dar acesta a făcut minuni până la urmă.

Ce au învăţat cei doi în călătoria lor? Că oamenii sunt, de fapt, buni şi generoşi în starea lor firească. Atunci când se pregăteau de călătorie, aproape toţi le spuneau că se aventurează într-un pericol prea mare, pentru că ţările din America centrală şi cea sudică sunt extrem de riscante. E o presupunere pasivă, întipărită în minţile noastre de ştiri şi grupuri de oameni care n-au fost de fapt niciodată pe acolo, zic cei doi motociclişti prieteni. Dar oamenii de acolo sunt, de fapt, mult mai buni decât ai crede.

O întâmplare extremă din Peru i-a convins ireversibil de asta. Se rătăciseră în munţii Anzi de acolo. Conduceau deja de 11 ore, iar ultimele 2 ore însemnaseră condus în întuneric. În acea noapte nu se vedea nici luna, aşa că era o beznă absolută. În disperare, au luat-o la un moment dat la dreapta. Au văzut o luminiţă înainte şi s-au îndreptat acolo, era primul semn de civilizaţie în ultimele 7 ore de condus. Au ajuns la o căsuţă, iar gazda — un bărbat pe nume Abraham — le-a urat bun venit. I-au spus acestuia că se îndreaptă, de fapt, spre Camajarca. Abraham le-a spus că mai au cel puţin 4 ore şi jumătate până acolo, aşa că ar fi bine să înnopteze la el. La doar două minute după ce-au început a vorbi! În acea parte a lumii despre care toţi cred numai de rău!

În următoarea dimineaţă familia lui Abraham le-a dat celor doi pături suplimentare pentru nopţile reci de la peste 4,000 metri altitudine, apă şi merinde. S-au plimbat un pic prin împrejurimi, şi-au povestit viaţa, au râs împreună. „Am învăţat că, dacă ai o inimă deschisă, oamenii îţi voi fi binevoitori oriunde”, zice Matias.

Despre planificarea unei asemenea călătorii, zice că nu prea ai cum să programezi totul minuţios, pentru că e prea multă spontanietate şi e mai bine să înveţi să trăieşti cu ea. Hărţile, de exemplu, sunt doar un ghid aproximativ în America centrală şi de sud. Te poţi pomeni de multe ori că o alunecare de teren, de exemplu, a blocat drumul şi ai de ales — ori să aştepţi o săptămână deblocarea drumului, ori să înconjori pe un alt drum, iar un asemenea ocol prin acele locuri poate însemna şi 3 zile în plus până ajungi la drumul iniţial pe care ai vrut să mergi.

Şi pentru a-şi împărtăşi enorma experienţă a unei asemenea călătorii cu motocicleta, cei doi au publicat şi o carte, numită ca şi expediţia lor: Two Wheels South. E plină de sfaturi utile, dar şi de istorioare de suflet din această călătorie a vieţii lor. E despre prietenie, oameni şi pasiuni care te mişcă înainte.