EDITORIAL: Cazul Nicula, poliţia din Moldova şi fenomenul unor tupeişti fără limite

Să fi fost în SUA, sau în Germania, poliţia aplica imediat forţa asupra acestor băieţaşi — probabil asta ne-am gândit cu toţii ieri când am urmărit imaginile cu incidentul dintre nişte tineri tupeişti şi câţiva poliţişti din Moldova. Dar cazul de ieri, totuşi, a trecut peste nişte limite roşii periculoase, şi ele trebuie retrasate, redesenate, astfel încât până şi cei mai „orbi” teribilişti să dea un pic cu nasul în aceste linii.

Nu e prima dată când vedem filmuleţe cu teribilişti care fac exhibiţionism intelectual şi juridic în faţa poliţiştilor. De multe ori aceste filmuleţe ne năşteau aceleaşi reacţii, că poliţiştii noştri au prea multă răbdare cu interlocuitori care nu merită această răbdare. Dar filmuleţele de ieri, în mare parte filmate de protagoniştii înşişi în presupuse transmisiuni live pe reţele sociale, abundă în diaree verbală din partea acestor „pragonişti”, pentru că altfel decât diaree nu pot numi modul în care aceştia se adresează continuu şi constant poliţiştilor. O asemenea umilire nu merită nimeni — nici un funcţionar public, nici un oricare alt om, indiferent de profesia pe care o are. Nici măcar în cazul în care consideri că ţi-au fost încălcate drepturile tale de „erou” în trafic.

„Tu eşti angajat la stat, băi”, răsare la un moment o adresare a individului către unul din poliţişti. Da, tinere needucat, omul e angajat la stat şi e plătit din banii de la bugetul în care contribuie cetăţenii acestei ţări, dar asta nu-l privează de demnitatea umană şi profesională şi nici el, nici nimeni altcineva, nu e obligat să îndure logoreea ta mai murdară decât apa deversată din canalizarea Sorocii.

Reţelele sociale le-au dat la toţi dreptul la live-uri. Şi la oameni care au ce spune, şi la influenceri de doi bani, care vorbesc despre antene 5G alături de stilistă, şi la copilaşi de bani gata, şi la chiar la terorişti care transmit live în timp ce împuşcă oameni ca într-un joc video. Cumva, faptul că „eu transmit LIVE” a devenit un instrument de presiune, în urma căruia forţele de ordine de la noi ajuns să acţioneze foarte anemic faţă de infractor.

Foarte bine că transmite live cel care încalcă legea, dragi poliţişti! Continuaţi să vă păstraţi vocabularul decent, să acţionaţi conform legii, iar în asemenea momente precum cel de ieri, când se recurge la umilire dusă până la absurd şi ultragiere, nu ezitaţi să aplicaţi forţa exemplar, aşa încât toţi cei 3 urmăritori din sesiunea live a eroului să asiste la încătuşarea exemplară a celui pe care-l urmăresc. Pe urmă miile de distribuiri vor da şi expunerea necesară.

Da, poliţiştilor n-ar trebui să se fie frică de un live sau de tupeul neordinar al unii asemenea „erou”. Nici nu mai contează — are acel om telefonul în mână sau nu, are camera de bord pornită sau nu, atât timp cât tu, ca şi poliţist, acţionezi corect, nu ezita să devii mai tranşant, pentru a-ţi apăra demnitatea ta, a uniformei şi a întregii profesii!

Însă le înţeleg ezitarea poliţiştilor de ieri şi a altora ca ei. Pentru că până şi cazul de ieri a ajuns la noi apogee absurde. Teribilistul a mai transmis un „live” de la sediul poliţiei, unde vorbea cu aceeaşi manieră dezgustătoare cu angajaţii de acolo. După care a venit şeful acestor poliţişti. Şi după o încercare firească de a asculta un pic situaţia şi de a aplana un eventual conflict, au urmat cuvinte necenzurate şi-n adresa acestui şef. Deci, subalternii lui au fost umiliţi în ultimul hal, după care şi el a fost umilit la fel, tot în direct, în „eterul” virtual, şi acest şef al poliţiei a continuat să încerce a vorbi amiabil, căutând să aplaneze orice urmă de conflict. De ce? Oare nu era mai potrivit ca acest şef, după sesizarea gravităţii situaţiei şi ultagierii subalternilor lui, să dispună reţinerea imediată a acestui individ? Din nou — live-ul nu e o piedică, domnilor, ba chiar e dovada! Astfel, şeful şi-ar fi protejat echipa sa de poliţişti şi ar fi restabilit el demnitatea pe o balanţă înclinată de rahatul unui tânăr umflat de încrederea că i se poate permite orice, fără a fi pedepsit şi chiar oprit.

Şi aici e una din marile probleme. Că prea deseori se pune totul într-o baltă, şi cazurile cu cetăţeni care îşi cer uneori pe bună dreptate respectarea drepturilor lor, şi asemenea cazuri dezgustătoare până la absurd şi parcă toată ierarhia unui minister ar şopti ca într-un efect domino celor din imediata subordonare „Tşşşş, hai, cumva, aplanaţi acolo în linişte, să nu se ridice zgomotul prea tare”.

Treaba asta trebuie să înceteze, domnilor! Când apar asemenea specimene în vizorul public, care scuipă direct în demnitatea umană şi profesională, ei trebuie trataţi tranşant şi exemplar, după toată duritatea legii. Dacă e nevoie de ajustare de cadru legal, cereţi-o, dragi poliţişti. Şi nu contează dacă „eroii” sunt odraslele unor oameni influenţi, bogaţi, sau orice mai vreţi. Dacă acest „erou” a ajuns să facă asta, ar trebui să tragă şi nişte consecinţe, iar asta ar trebui s-o înţeleagă şi ocrotitorul lui. Poate odrasla va învăţa o lecţie de viaţă din asta şi va ajunge să facă şi ea ceva cu forţele proprii în viaţă, nu doar să arate cu degetul spre copacul sub a cărui umbră stă. Altfel, e un drum spre nicăieri. Un drum ca şi cel din accidentul teribil din toamna trecută, cu doamna cu Porsche-ul şi troleibuzul, dacă-l mai ţineţi minte.

Intangibilii nu trebuie să mai existe, domnilor. Poliţiştii sunt forţe de ordine, domnilor. Iar atunci când ordinea publică e încălcată şi sfidată atât de grotesc, încălcarea trebuie curmată imediat. Poliţiştilor trebuie să li se garanteze dreptul la această curmare imediată. Iar unor asemenea netrebnici, li se va garanta dreptul la un arest în condiţii umane şi apoi o judecare justă a cauzei. Iar şefii din poliţie — ar fi minunat să-şi protejeze echipele în asemenea cazuri de sfidare evidentă. Nu veţi fi acuzaţi de societate, domnilor. Societatea este tocmai protecţia voastră — acea care vă va susţine în curmarea acestor situaţii şi în spiritul de echipă pe care-l veţi arăta faţă de colegii voştri poliţişti.

Aşa cum ne-am învăţat să respectăm pompierii în incendiul de pe str. Uzinelor de acum câţiva ani, când a murit un pompier şi timp de o zi toată societatea a strâns bani cât să achite tot creditul ipotecar al familiei care rămăsese fără tată, aşa cum ne-am învăţat să respectăm în sfârşit medicii acum, în pandemie, când am văzut cu toţii în ce condiţii dure şi cu ce sacrificii activează aceştia pentru a salva vieţi, aşa vrem să ne învăţăm cu toţii să respectăm poliţiştii, care au, de asemenea, un rol primordial în societatea asta a noastră. Da, uneori e nevoie de un asemenea şoc pentru a se întâmpla o schimbare în societate. Iar dacă acest şoc se întâmplă în transmisiuni video live — e şi mai bine. Dar e nevoie de câţiva curajoşi din interiorul sistemului vostru, care să aibă curajul de a pune legea în aplicare — de un poliţist care să-l pună cu faţa pe asfalt imediat pe un asemenea teribilist, de un şef care la auzul acestor grosolănii ieşite de pe gura lui să dispună arestarea lui imediată şi să-şi susţină subalternii, de un ministru acolo sus, care să transmită susţinerea pe toată ierarhia în jos. Astfel încât, atunci când oricare din poliţişti merge acasă şi copilul lui îl întreabă „ce-ai făcut astăzi, tată?”, să nu fie nevoit să-i spună „am îndurat înjurii de la o scursură”, sau să mintă de ruşine, având ochii licărind, dar să poată spună cu mândrie „am avut de-a face o netrebnic dezgustăstor, dar individul şi-a primit-o pe merit, şi acum e în arest, copile, pentru că binele învinge răul, iar tatăl tău e cel care în fiecare zi are misiunea de a-i prinde pe cei răi”.

Şi atunci copilul lui va adormi în acea seară mândrindu-se de tatăl său...