Facelift pentru Lexus GX 460 în varianta est-europeană. Ce aduce nou offroader-ul de lux?

28 Mai 2020, 12:59
Redacţia PiataAuto.md
Ar fi trebuit să scriem „varinta europeană” a lui Lexus GX 460, însă asemenea mastodonţi de offroad cu motoare imense V8 sub capotă nu se vând în UE, aşa că din întreaga Europă geografică modelul se vinde doar în Rusia, Ucraina, Moldova şi ţările din regiunea Caucazului.
Şi mai interesant e că varianta americană a lui Lexus GX 460 a trecut prin facelift acum un an, în iunie 2019. Modificările de acolo au fost doar la nivel estetic şi de dotări hi-tech la interior, în timp ce substratul tehnic a rămas neschimbat. Dar haideţi să vedem ce aduce nou proaspăta versiune europeană cu facelift.
În primul rând — e vorba de schimbări la design. O nouă grilă şi blocuri optice cu câte 3 elemente de iluminare în fiecare, pe lângă „L”-urile cu rol de lumini zi. Au apărut şi câteva culori noi de caroserie, iar la interior a apărut un nou volan în 3 spiţe. Iar dincolo de volan, între cadrane, acum a apărut un display color de 4.2 ţoli între turometru şi vitezometru. Tot din categoria hi-tech, au fost adăugate şi două noi porturi USB pentru pasagerii spate.
Însă nimeni nu-i poate contesta lui Lexus LX 460 substratul său tehnic feroce, capabil să înainteze aproape oriunde pe planetă. Aici lucrurile au rămas aproape neclintite. Acelaşi motor imens V8 aspirat natural, de 4.6 litri, livrează aceiaşi 296 CP şi 438 Nm. Puterea e distribuită mai departe de o cutie de viteze automată cu 6 trepte şi un sistem de tracţiune integrală cu diferenţial cu alunecare limitată Torsen între axe. Nu lipsesc nici regimurile dedicate de offroad dur, care au primit nişte opţiuni noi acum şi chiar un sistem de afişaj pe display-ul multimedia al regimului curent de înaintare în offroad, pentru o monitorizare mai bună de către şofer a condiţiilor prin care înaintează vehiculul.
Şi acum spuneţi sincer: ce vă face mai tare din ochi — un asemenea offroader super capabil, cu motor imens şi totodată cu un habitaclu premium, sau un SUV premium mai puţin pregătit de offroad extrem, dar mai adaptat pentru călătorii lungi de asfalt şi poate mai hi-tech mai interior?
0
572
GALERIE FOTO (10 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!