Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Jeep introduce motorizări noi pentru SUV-ul Compass: benzinar de 1.3 litri şi o versiune plug-in hybrid

19 Mai 2020 - 17:27
Denis Godorozea
Jeep vrea să cucerească segmentul SUV-urilor compacte din Europa prin sporirea vânzărilor modelului Compass — cu acest scop americanii au transferat producţia maşinii la uzina FCA din Melfi, Italia, dar şi au introdus o listă generoasă de actualizări şi îmbunătăţiri. Printre cele mai importante — apariţia noilor unităţi de propulsie, dar şi lansarea versiunii plug-in hybrid în Europa.
Transferul producţiei va permite americanilor să reducă timpul de livrare a crossover-ului la doar 3 săptămâni din momentul plasării producţiei. Totodată, compania anunţă actualizări majore pentru a spori interesul pentru SUV-ul compact — versiunile incipiente vor fi echipate acum cu noul motor pe benzină, de 1.3 litri, disponibil în două variante de putere, de 130 sau 150 CP. Varianta de bază se cuplează la o cutie manuală cu 6 trepte, pe când cea de 150 CP are o cutie automată. Indiferent de puterea livrată de motor, cuplul rămâne identic, de 270 Nm şi transmis exclusiv pe puntea faţă. Noul motor vine să înlocuiască vechea unitate de 1.4 litri.
Mai importantă pare lansarea în serie a versiunii plug-in hybrid Compass 4xe, care are la bază acelaşi motor pe benzină şi un motor electric. În tandem sistemul dezvoltă 190 CP în varianta incipientă, sau 240 CP în ipostaza de top. Indiferent de versiunea aleasă, Compass 4xe are un sistem de tracţiune integrală, or motorul electric acţionează puntea spate, pe când motorul termic este cuplat la puntea faţă. În această ipostază SUV-ul poate parcurge într-un regim 100% electric până la 50 kilometri, iar posibilitatea alimentării de la priză promite o experienţă complet electrică pe distanţe scurte în raza urbană. Cel puţin teoretic.
În gama motorizărilor rămâne disponibilă şi o motorizare diesel — unitatea Multijet II de 1.6 litri oferă la activ 120 CP şi 320 Nm, însă precum şi în cadrul versiunilor cu motoare pe benzină, vine doar cu un sistem de tracţiune pe puntea faţă. Motorizările clasice cu motoare cu combustie internă vor fi disponibile în Europa din vara acestui an, iar lansarea versiunii electrificate va avea loc mai aproape de sfârşitul anului.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter