Mercedes-Benz introduce noua motorizare CLS 260 cu benzinar de 1.5 litri

8 Mai 2020, 11:56
Denis Godorozea
Mercedes-Benz diversifică oferta în segmentul coupe-urilor mari cu 4 uşi cu o nouă motorizare pentru sedanul stilat CLS. Noul model cu indicele CLS 260 are sub capotă un benzinar turbo de 1.5 litri, cu 4 cilindri. Aceasta este şi cea mai accesibilă variantă pentru cea de-a treia generaţie a modelului, însă cel puţin în primele luni va fi disponibilă pe o singură piaţă.
Reducerea capacităţii cilindrice în conformitate cu normele de poluare tot mai aspre poate fi urmărită pe evoluţia modelului Mercedes-Benz în cele 3 generaţii de până acum. Astfel, dacă primul CLS a fost oferit doar cu motorizări de la 3.0 litri şi mai mult, V6 sau V8, atunci cu cea de-a doua generaţie gama a fost diversificată cu unitatea turbodiesel de 2.1 litri. Downsizing-ul a continuat cu apariţia actualei, celei de-a treia generaţie, care a primit în premieră un benzinar turbo de 2.0 litri, însă germanii nu s-au oprit aici.
Astfel, cele mai accesibile versiuni Mercedes-Benz CLS 260 vor avea acum sub capotă unitatea turbo pe benzină de 1.5 litri, da, pe un sedan premium cu o lungime de circa 5 metri! Motorul respectiv a fost dezvoltat pe baza unităţii M 264 cu 4 cilindri şi un volum de 2.0 litri. De menţionat, că în portofoliul germanilor motorul respectiv şi-a făcut apariţia cu doi ani mi devreme, însă a fost disponibil doar pentru seria A-Class în diferite versiuni de caroserie, dar şi pe sedanul E 260 comercializat în China. De altfel, noul CLS 260 este adresat tot Chinei, cel puţin din momentul lansării.
Noul CLS 260 este şi o motorizare micro-hibridă, benzinarul fiind asistat de un generator-starter EQ Boost, ce aduce un surplus de 14 CP şi 150 Nm. Motorul termic dezvoltă 184 CP şi 280 Nm, mai puţin cu 74 CP şi 90 Nm decât poate oferi standard benzinarul de 2.0 litri M 264. Indiferent de nivel de echipare, CLS 260 poate avea doar tracţiune pe puntea spate şi cutia automată cu 9 rapoarte. În noua ipostază coupe-ul cu patru uşi poate accelera până la 100 km/h în 8.7 secunde, viteza amximă fiind limitată la 250 km/h.
0
6,656
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!