Pentru şefi de stat şi milionari: Audi prezintă limuzina blindată A8 L Security

13 Mai 2020, 16:34
Denis Godorozea
Fără evenimente oficiale Audi a prezentat noua limuzină blindată bazată pe noua generaţie a navei amiral — A8 L Security. Imaginile şi informaţiile au fost publicate în premieră de divizia Audi din Rusia, însă maşina va fi disponibilă şi în alte ţări.
Versiunea blindată are la bază varianta cu ampatament mărit a celei mai luxoase berline din gama constructorului din Ingolstadt. Audi A8 L Security a fost blindată conform standardului VR9 şi poate face faţă atacurilor cu muniţie de calibru 7.62 de 51 mm. Mai mult de atât, constructorul german susţine că anumite elemente de caroserie au fost protejate conform standardului superior VR10, iar maşina va putea face faţă chiar şi exploziilor provocate de grenadele HG85.
Se pare că inginerii au prevăzut toate riscurile cărora pot fi supuşi pasagerii preţioşi de la bordul limuzinei, astfel încât portierele au fost dotate cu dispozitive de detonare a balamalelor în caz că acestea sunt blocate, fiind prevăzut totodată un sistem anti-incendiar, dar şi un sistem de climatizare complet autonom.
Modificările aplicate au dus la o creştere a greutăţii proprii a limuzinei până la circa 3.9 tone, iar din acest motiv versiunea blindată va fi oferită doar cu benzinarul de top V8 de 4.0 litri, capabil să dezvolte 571 CP şi 800 Nm, oferit şi pentru varianta de performanţă Audi S8. Cuplul este transmis pe ambele punţi prin intermediul cutiei automate cu 8 rapoarte şi sistemului de tracţiune integrală quattro. În noua ipostază limuzina rămâne a fi extrem de dinamică, fiind capabilă să accelereze până la 100 km/h în 6.3 secunde, viteza maximă fiind limitată la 210 km/h.
Germanii nu au afişat preţul limuzinei blindate, dar au anunţat că de un asemenea tratament pot beneficia inclusiv şi clienţii care dispun de un Audi A8 L.
0
825
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!