Prevestitorul seriei EQ: acum 30 de ani Mercedes-Benz lansa prototipul electric 190 E

4 Mai 2020, 13:36
Denis Godorozea
Se pare că electromobilitatea a cucerit industria auto pe parcursul ultimilui deceniu, or timp de 10-15 ani constructorii investesc masic în dezvoltarea sistemelor de propulsie alternative, iar locul maşinilor convenţionale cu motoare termice va fi preluat, în viitor, de electromobile. Ei bine, cei de la Mercedes-Benz au acum o gamă nouă de electromobile, EQ, primul model de serie din noua familie fiind SUV-ul EQC. Aceasta nu este nici pe departe, însă, prima încercare a nemţilor de a avansa în noul segment.
Acum 30 de ani apărea prototipul electric Mercedes-Benz 190 E Elektro, dezvoltat pe baza sedanului standard 190, care ulterior a evoluat în modelul cunoscut astăzi cu denumirea C-Class. Sedanul 190 E Elektro nu a ajuns, însă, pe linia de producţie, însă în acei ani germanii au reuşit să dezvolte câteva prototipuri de teste, pe care acestea le-au şi trecut cu succes.
Electromobilul debuta în 1990 la expoziţia dedicată tehnologiilor noi de la Hanovra — aceasta a fost doar prima versiune, iar un an mai târziu, cu câteva îmbunătăţiri, sedanurile electrice erau lansate în regim de teste, un exemplar reuşind să parcurgă chiar 100,000 kilometri timp de un an.
Puterea totală a sistemului electric poate părea arhaică acum, cu cei 44 CP la activ, în special pe fundalul hypercar-urilor electrice cu sute sau chiar mii de cai putere. Totuşi, tehnologia germanilor a fost una ingenioasă, or 190 E Elektro a fost echipat cu două motoare electrice, ambele pe puntea spate, fiecare acţionând câte una dintre cele două roţi posterioare.
Motoarele electrice erau alimentate de la o baterie cu sodiu-clorură de nichel, care mai avea inclus un sistem de frânare cu recuperarea energiei, exact precum electromobilele şi hibridele contemporane! Cu toate acestea, prototipul electric era mai greu decât sedanurile de serie cu doar 200 kilograme.

Astfel, cei de la Mercedes-Benz au fost, de fapt, pionerii segmentului de electromobile de astăzi, cu multe tehnologii care depăşeau timpul. Acum eforturile germanilor au evoluat în seria de electromobile EQ, care curând va fi suplinită cu cel puţin încă 4 modele noi, două SUV-uri, EQA şi EQB, şi două berline, EQE şi EQS.
0
1,521
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!