Primele comentarii ale poliţiei despre accidentul de azi noapte din Chişinău

17 Mai 2020, 11:27
Redacţia PiataAuto.md
Direcţia de Poliţie a municipiului Chişinău a venit cu primele comentarii în urma accidentului teribil, produs azi noapte în Chişinău, la intersecţia străzii Ismail şi bulevarului Ştefan cel Mare. Imaginile video din momentul impactului le puteţi vedea aici.
Aşadar, se confirmă că automobilul Audi e cel care venea cu viteză excesivă pe bd. Ştefan cel Mare, din direcţia străzii Negruzzi şi, nerespectând culoarea roşie a semaforului, a intrat din plin într-o Toyota Prius a unui serviciu de taxi. În Audi se alfa şoferul — un tânăr de 27 de ani — şi o pasageră. Toyota Prius a serviciului de taxi era condusă de un şofer de 39 de ani, iar în maşină se mai afla un pasager.

În urma impactului, cu Toyota, Audi a fost proiectat într-o Dacia Logan, condusă de un bărbat de 40 de ani, însoţit de o pasageră. Dacia a ricoşat şi a fost proiectată, la rândul ei, într-un automobil Volkswagen parcat.
În rezultatul impactului, şoferul de taxi din Toyota Prius a decedat pe loc. Şoferii şi pasagerii din Dacia şi Audi au fost transportaţi la spital. Pasagerul din Toyota a decedat la spital. Aşadar, conform informaţiilor poliţiei de la această oră, două persoane au decedat în urma teribilului accident.

Poliţia a iniţiat o cauză penală pentru anchetarea accidentului şi stabilirea tuturor circumstanţelor. Vom reveni cu noi detalii.
0
36,116
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!