Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Sedanul Aurus Senat S600 a fost surprins pe drumurile din Europa, deşi vânzările nu au demarat încă

15 Mai 2020 - 14:32
Denis Godorozea
O apariţie ciudată a fost surprinsă pe drumurile din Europa — Aurus Senat S600, înmatriculat în Belgia, a fost văzut în apropiere de oraşul Louvain, la câţiva kilometri de la Bruxelles. Nu se cunoaşte cui ar aparţine sedanul rusesc, or vânzările în Europa nu au demarat încă oficial, iar livrările modelului Senat S600 vor începe abia peste un an, conform ultimilor actualizări oferite de oficialii companiei. Internauţii au şi făcut deja glume la subiect — o fi acesta un spion prost deghizat? :)
Imaginile au fost postate pe o reţea de socializare din Rusia, însă autorul postării nu a specificat data când a fost surprins sedanul. Astfel nu se cunoaşte dacă maşina ar aparţine unui client, sau dacă ar fi vorba despre o nouă rundă de teste realizate pe teritoriul Europei.

Premiera europeană Aurus a avut loc în cadrul Salonului Auto de la Geneva în primăvara anului trecut. În Elveţia ruşii au prezentat sedanul standard Senat S600, dar şi varianta de top a acestuia, limuzina L700. Indiferent de tipul caroseriei, Senat este echipat cu un sistem hibrid de propulsie, ce are la bază un benzinar turbo V8 de 4.4 litri cuplat la o cutie automată cu 9 rapoarte.
Amintim că anterior ruşii planificau să înceapă livrările sedanului Senat în vara acestui an, însă după o serie de studii şi calcule conducerea a ajuns la concluzia că linia de producţie NAMI nu va putea face faţă numărului de unităţi planificat. Astfel, a fost luată decizia de a transfera asamblarea maşinilor la uzina Ford Sollers din Rusia, însă acest lucru necesită adaptarea liniilor de producţie. Astfel, livrările vor demara abia în primăvara anului viitor, iar asta doar dacă planurile nu vor fi din nou revizuite.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter