Acestea sunt singurele două exemplare Moto Guzzi din Moldova! Şi sunt extraordinare!

22 Iunie 2020, 20:53
Ilie Toma
Când în sufletul tău s-ar coace dorinţa de a-ţi cumpăra o motocicletă pentru suflet, ce ţi-ai alege? Una foarte rapidă, capabilă să atingă 300 la oră? Poate un chopper cu furca lungă, pe care să poţi sta drept, aşa încât să aibă şi burta unde încăpea înainte? Sau poate una mai clasică, sau mai retro sau una pe care s-o înţelegi doar tu?
Dintr-o astfel de dorinţă pasională a apărut acum câteva luni bune primul exemplar Moto Guzzi în Moldova. Doar că protagonistul nostru a văzut multe motociclete la viaţa lui, a meşterit adeseori singur fierul din ele, le-a readus la viaţă pe cele vechi, dar chiar şi lui i-a venit într-o bună zi dorinţa de a avea o motocicletă modernă, de suflet, pentru exploatarea de fiecare zi. Şi a vrut o motocicletă italiană, care să-i ungă sufletul. Protagonistul de care vorbim, unul din proprietarii celor două Moto Guzzi pe care vi le prezentăm azi, e Dan Untură, cel mai pasionat colecţionar şi restaurator de motociclete clasice din Moldova, care a ajuns şi pe Petrolicious cu pasiunea sa şi despre care v-am mai povestit de mai multe ori pe PiataAuto.md. Dar motocicleta sa italiană de azi nu e mai puţin specială şi conotativă decât cele retro, pe care le are.
Când zici Moto Guzzi — jumătate din oamenii care te ascultă nici nu prea vor şti ce anume e asta. Pasionaţii mai avansaţi de motociclete îţi vor spune că e o marcă italiană, care are în spate o istorie onorabilă. Iar pentru cei care cunosc mai degrabă maşinile şi doar admiră de la distanţă motocicletele — noi le vom spune că atunci când zici Moto Guzzi despre motociclete, e ca şi cum ai zice Maserati despre maşini. O marcă super interesantă, dar produsă în relativ puţine exemplare. O marcă ce are suflet şi istorie în spate, dar e italiană şi e cu caracter, pe alocuri, la fiabilitate.
Moto Guzzi a apărut acum 99 de ani în Italia, în orăşelul Mandello del Lario, şi de atunci a scris istorie pentru Italia, aducând inovaţii în lumea motocicletelor şi creând modele care au schimbat percepţia despre motocicletele italiene. Noi ne vom opri la momentele-cheie, care au dus la apariţia celor două motociclete din reportajul de azi.
În 1967 Moto Guzzi a vrut să facă o revoluţie culturală în lumea motocicletelor italiene, creând una din cele mai îndrăzneţe şi dorite din câte au existat până atunci. Giulio Cesare Carcano şi echipa de la Moto Guzzi au conceput un nou motor V2 cu cilindrii poziţionaţi la 90 grade unul faţă de altul, poziţionat longitudinal, cu arborele cotit care merge direct spre cutia de viteze şi mai departe de cardan. Acest concept de motor avea să devină legendar pentru Moto Guzzi.
Iar modelul care s-a născut se numea V7 şi a fost lansat pe parcursul următorilor ani în câteva ediţii — Speciale, Sport. Designul şi conceptul acestui model l-a învrednicit să devină atunci primul cafe racer italian. Faima motocicletei a transformat-o în probabil cel mai iubit model italian al acelor ani.
Anii au trecut, Moto Guzzi a trecut prin vremuri mai rele şi mai bune, iar acum vreun deceniu în lumea motocicletelor se pornise un nou curent de recreare a unor modele noi, pe baza conceptului motocicletelor clasice de succes. Mulţi au făcut asta şi asemenea modele există şi-n prezent, fiind destul de populare. Iar când a ajuns ideea şi la Moto Guzzi de a face un asemenea pas, nimic nu strălucea atât de tare în istoria lor ca modelul V7. Tocmai aşa s-a născut Moto Guzzi V7 cel din epoca modernă, adică modelul celor două motociclete despre care vorbim azi, tot ele singurele două Moto Guzzi din Moldova.
Ca şi modelul istoric, ipostaza modernă a fost creată în mai multe interpretări, iar noi avem azi două dintre ele în faţă: motocicleta lui Dan Untură e un Moto Guzzi V7 Racer, iar cea de-a doua motocicletă, ce aparţine celui de-al doilea protagonist al reportajului, Vadim Dolinsky, e un Moto Guzzi V7 Speciale. Aparent, împart acelaşi substrat tehnic, dar au totuşi suficiente diferenţe încât să aibă caractere diferite.
Îl descoasem întâi pe Dan, să ne povestească mai multe despre V7-ele său Racer, pentru că el a fost primul care l-a importat în Moldova. Exemplarul său e fabricat în 2012. Ca şi motocicleta care stă alături, ea are un motor V2 cu cilindrii poziţionaţi la 90 grade — după reţeta clasică, şi, dintr-o cilindree de 744 cm cubi, produce 48 CP. Motorul e răcit cu aer, la fel ca şi varianta clasică.
E o motocicletă în primul rând de oraş, ne zice Dan, dar cu ea faci fără probleme şi distanţe de 200-300 km, iar eu ştiu că Dan e unul din acei curajoşi care merge cu cafe racer-uri fără probleme la drumuri lungi. În 2018 am mers, împreună cu el şi alţi prieteni expediţionişti, într-o superbă expediţie cu maşini şi motociclete, iar Dan conducea atunci un BMW R nineT.
Dan continuă să ne povestească despre Moto Guzzi al său. E italiană veritabilă, are un design emoţional. Pe alocuri, soluţiile inginereşti pot fi un pic stranii, dar creează magia motocicletei. Dan şi-a cumpărat exemplarul din SUA, din California şi a importat-o în Moldova. A avut un pic de lucru la ea, dar pentru el asta e doar un proces plăcut pentru obţinerea rezultatului idealist.
Era cu rezervorul negru şi cu ţevile cromate. Dan a şlefuit personal rezervorul, până la metal, dându-i textura ai de metal polişat, apoi l-a acoperit cu lac. Şi acum arată şi mai superb, nu?
Ţevile de eşapament le-a vopsit în negru. A schimbat şi indicatoarele de direcţie, ca să le facă mai vintage. La motor n-a umblat deloc, e prea bun ca să perfecţionezi ceva acolo.
„Îmi place extraordinar de mult s-o conduc. Undeva îmi aduc aminte şi de perioada când mergeam cu Jawa în tinereţea mea. E destul de uşoară şi manevrabilă, e perfectă pentru oraş. Asta e motocicleta cu care prefer să mă deplasez acum zi de zi. În week-end tot cu ea ies cu prietenii un pic mai departe” — ne spune Dan.
Dan e perfect satisfăcut şi de dinamismul motocicletei. Sunt motociclete care scot şi peste 100 CP din aceeaşi cilindree, dar aici avem doar 48 CP, scoşi mai relaxat din motor. Şi se pregăteşte să pornească motorul, dar îşi aduce aminte de alte câteva detalii, preparate de primul proprietar american.
Amortizoarele spate sunt cu tub adiţional, prin care se poate ajusta manual rigiditatea reacţiilor. Exemplarul acesta beneficiază şi de frâne opţionale Brembo. E interesant şi faptul că ipostazele Racer au câte o placă cu numărul unic de ordine. Motocicleta asta are numărul 146. Cât se special de simţi, ştiind că ai o asemnea motocicletă, ah!
Cadrul motocicletei este roşu, făcut aşa din uzină, accentuând structura şi tributul de Racer. Dan îmi arată şi linia vizuală continuă formată de marginea de jos a rezervorului şi şaua — o trăsătură specifică a cafe racer-ruilor. Şi aripele minimaliste sunt tot din aceeaşi poveste.
Şi în sfârşit, roteşte contactul şi în aer se aude un sunet dulce, pătrunzător, irepetabil al motorului. Aoleu, ce emoţie cântă motorul acesta!
Abia a reuşit Dan să-l tureze un pic, că ajunge şi Vadim cu Motor Guzzi al său, importat acum puţin timp în Moldova. Cei doi sunt prieteni, iar pasiunile, se ştie, sunt molipsitoare între prieteni. Aşa a ajuns Vadim să deţină al doilea Moto Guzzi din Moldova, iar împreună să le aibă pe unicele. De fapt, cândva, undeva, a mai existat unul, dar e inactiv de multă vreme şi cel mai probabil şi-a pierdut urma.
Exemplarul lui Vadim e un V7 Speciale. Are eşapamentul cromat şi ceva mai orizontal poziţionat, o şa cu două locuri în loc de unul şi o cu totul altă poziţie, mult mai verticală. Ghidonul acestui exemplar e întreg, unit între cele două mânere, în timp ce la V7 Racer sunt două elemente separate unite de piesa centrală. Amortizoarele la V7 Speciale sunt simple, iar capacul vizibil al motorului e de un negru mat.
Cadrul şi motorul celor două ediţii e acelaşi, dar poziţionarea şalelor, a gridoanelor şi a suporturilor de picioare e diferită. Cert e că ambele sunt superb de frumoase şi emoţionale, iar motorul, fiind identic, dă aceeaşi melodie italiană cu spirit de Modena, Toscana şi Roma la un loc. O dolce vita pe două roţi de care e atât de uşor să te îndrăgosteşti!
Exemplarul lui Vadim e produs în 2015. E primul lui Moto Guzzi, dar şi Vadim are mai multe motociclete în colecţie — cinci la număr în prezent. L-a importat tot din SUA. Are şi el frâne opţionale Brembo, şi, datorită construcţiei specifice a motorului şi poziţionării lui, Vadim ne zice cu ochii licărind de entuziasm că motorul ăsta iubeşte turat la note mari, simţindu-se perfect de la 3,000 rpm în sus! Se poate şi 5, şi 6, şi 9 dacă vrei tare!
Cei doi prieteni, proprietari ai singurelor Moto Guzzi din Moldova, îşi pun căştile la îndemnul nostru. Ieşim la o scurtă plimbare şi o sesiune foto. Până şi căştile lor sunt asortate pentru stilul motocicletelor pe care-l conduc!
E vară, iar seara acestei zile ne dă contraste meteorologice. Pe de o parte, soare cald de apus. Pe de altă parte, norii par să se strângă. Un fel de mozzarella cu pesto. Împreună sunt mai gustoase.
Şi ieşim din Chişinău, în speranţa că motoarele V2 ale celor două Moto Guzzi ne vor permite să ne strecurăm printre norii de furtună văratică. Eu nu conduc motociclete, dar îi văd alături pe traseu şi-i admir. Le admir pasiunea, le admir motocicletele. Trebuie să fii fără suflet să nu te îndrăgosteşti de aceste două Moto Guzzi!
Le admir spiritul de libertate. Trăiesc şi ei în Moldova, ca şi mulţi dintre noi. Dar cumva, parcă sunt mai liberi. Şi-n cazul lor libertatea nu ţine de a striga fără să-ţi astupe cineva gura, ci de a lăsa spiritul să nu cunoască hotare. Atunci când urci pe un motor ca ăsta, când îi turezi dulcele V2, când stai în poziţia aia de cafe racer şi-ţi dă vântul pe bărbie, când inspiri mirosul de floare de tei de la copacii de alături, când priveşti înainte formele dealurilor ţării fără filtrul parbrizului şi fără izolarea fonică a unui vehicul cu patru roţi, ţii mâinile pe ghidonul unei motocicelte italiene cu numărul 146 din câte au fost produse vreodată, ştii că viaţa ta poate fi plină şi specială numai dacă o condimentezi cu pasiune. Nimeni n-o să vină să-ţi sugereze o pasiune. Nimeni n-o să vină cu o găleată de acuarelă să-ţi vopsească griul plictiselii. Doar tu poţi fi pictorul. Doar tu poţi fi maestru chef la bucătăria vieţii tale, ca s-o condimentezi din tot sufletul.
Şi orice bucătar ştie, reţeta unei bucătării bune vine din ingrediente bune în primul rând. Iar aici, cu aceste două Moto Guzzi, avem fineţea bucătăriei italiene motorizate, asortate în cea mai fină storsătură, încât s-o pui pe limbă, să închizi ochii, să-ţi ascuţi simţurile şi să zici „Mmmm...”.
Între timp, se înteţise vântul, se ridicase praful şi furtuna ne ajungea din urmă. Atunci, cele două Moto Guzzi, singurele din Moldova, şi-au ridicat turaţiile motoarelor. Chiar şi-n aceste piesaje de 1 minut înaintea furtunii, arătau superb! Şi nu, în minutul ce a urmat, furtuna nu le-a ajuns. Furtuna a venit în acel loc, dar cele două Moto Guzzi nu mai erau acolo. Savurau libertatea departe de aici deja. Iar cei doi motociclişti aveau pe faţa lor acel zâmbet împlinit al pasiunii, emoţiei şi libertăţii simţite simultan!
Acestea sunt singurele exemplare Moto Guzzi din Moldova!...
0
4,032
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!