Electrificarea industriei auto e ineficientă? Emisiile de CO2 au înregistrat o creştere în Europa în 2019!

30 Iunie 2020, 15:27
Denis Godorozea
Agenţia Europeană de Mediu (EEA) anunţă o creştere alarmantă a nivelului de emisii produse de automobilele noi comercializate pe teritoriul UE. Astfel, chiar şi în ciuda cererii sporite şi electrificării anunţate de majoritatea constructorilor auto, se pare că măsurile de combatere a poluării aerului sunt ineficiente! De vină, apropo, se fac cumpărătorii maşinilor noi.
Astfel, potrivit datelor publicate de EEA, maşinile noi vândute în Europa în 2019 au emis în mediu 122.4 grame de CO2 per kilometru parcurs, în creştere comparativ cu anul 2018. Limita stabilită de autorităţi pentru anul trecut a fost de 130 grame în medie pentru toate vehiculele noi comercializate, deci pragul nu a fost depăşit, însă aici ar trebui să menţionăm, că pentru anul 2020 autorităţile au stabilit o limită de 95 grame şi se pare că de această dată pragul va fi depăşit. Experţii au identificat şi cauzele principale ale acestor rezultate.

Principala cauză — SUV-urile

De fiecare dată când ajungem să analizăm piaţa automobilelor noi, menţionăm cererea în creştere continuă pentru acest segment de automobile, iar oferta constructorilor în segment este extrem de diversă acum, ceea ce vine doar să sporească vânzările. În 2019 cota SUV-urilor din totalul vehiculelor noi comercializate în Europa a fost de 38%.

Potrivit calculelor prezentate de EEA, în medie emisiile produse de SUV-uri este de 134 grame de CO2, deci chiar peste limita admisă de autorităţi, atunci când celelalte segmente la un loc indică o medie decirca 123 grame de CO2.
Greutatea maşinilor în creştere şi cea mai mică diferenţă de emisii dintre motoarele diesel şi pe benzină

Potrivit studiului realizat, creşterea nivelului de emisii medii s-a datorat şi creşterii greutăţii maşinilor noi vândute în Europa. În 2019 creşterea a fost una considerabilă, cu o medie de 30 kilograme, indiferent de segmentul cercetat şi tipul unităţii de propulsie.

Totodată, anul 2019 s-a încheiat şi cu cea mai mică diferenţă istorică dintre maşinile pe benzină şi cele diesel, cele din urmă, de regulă, indicând un nivel de emisii de CO2 simţitor mai mic. Astfel, motoarele termice alimentate cu motorină au produs în medie 127 grame de CO2 per kilometru, pe când valoarea medie indicată de maşinile pe benzină este de 127.6 grame de CO2 per kilometru.
0
2,087
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!