I-a aparţinut unui bătrânel şi a stat numai în garaj: un VAZ 21063 cu doar 66 km la bord, găsit în Rusia

3 Iunie 2020, 10:08
Redacţia PiataAuto.md
De câte ori auzim povestea cunoscută „i-a aparţinut unui bătrânel şi a stat numai în garaj”, nu-i aşa? Pare să fie versiunea clasică pentru orice maşină care are un parcurs incredibil de mic pentru vârsta sa şi arată mai bine decât ar fi firesc.
Ei bine, dar în cazul acesta lucrurile par să fie anume aşa. Un blogger specializat în căutarea unor asemenea capsule de timp a descoperit în Rusia un VAZ 2106, sau dacă e să fim mai exacţi — modificarea sa de 21063, cu motor de 1.3 litri — conservat într-o stare incredibilă.
Maşina a fost fabricată în anul 1991, un pic înainte de destrămarea URSS. Şi de atunci încoace, aproape întreaga sa existenţă a fost în garaj, vreme de aproape 30 de ani. Astfel încât astăzi odometrul său indică doar 66 km!
O mulţime de elemente de caroserie mustesc a nou, până şi vopseaua de pe interiorul uşii portbagajului părând că tocmai a părăsit poarta uzinei. Şi roata de rezervă e absolut neumblată, dar şi o mulţime de alte elemente trădează exploatarea aproape inexistentă a maşinii, chiar dacă praful s-a mai adunat între timp, iar igiena maşinii găsite nu e chiar tocmai una de muzeu.
E drept, însă, că timpul şi-a pus oricum amprenta pe această maşină. Elementele cromate şi-au pierdut din prospeţime, bara de protecţie faţă având chiar puncte mari şi vizibile de coroziune. Rugina a acoperit şi partea exterioară a unor componente de suspensie, dar şi ţeava de eşapament. Aşa e cu vehiculele care staţionează îndelungat, au nevoie şi ele de întreţinere specială pentru a li se păstra starea de nou.
Şi motorul nu funcţionează chiar ireproşabil. Din cei 4 cilindri, unul nu prea operează când maşina e pornită la rece, dar nici asta nu e de mirare — automobilul ar avea nevoie de o revizie tehnică amplă, de o schimbare de bujii şi de o inspecţie profesionistă, înainte de a fi pus pe roate în toată legea!
Şi totuşi, există un mic detaliu care contravine poveştii. Pe odometrul de călătorii scurte a maşinii e indicată valoarea de 228 km, mai mult decât cei 66 km de pe odometrul principal. Din informaţiile menţionate de blogger, proprietarul pune asta pe seama a nu ştiu ce operaţiune de uzină, dar cine ştie dacă legenda se dovedeşte a fi, până la urmă, 100% adevărată, sau mai are şi părţi nespuse. Cert e că maşina e oricum conservată foarte bine şi, în mâinile unui pasionat, ar putea deveni o bijuterie demnă de muzeu.
Vă reamintim, modificaţia VAZ 21063 s-a dovedit a fi una din cele mai apreciate de fanii mărcii, datorită motorului ei durabil şi plăcut în condus, după standardele acelor vremuri, dar şi datorită unei fiabilităţi generale foarte bune a maşinii. Versiunea 21063 a fost produsă între anii 1979 şi 1993. Motorul de 1,294 cm cubi, aspirat natural, dezvolta o putere de 64 CP, dar rezistenţa sa l-a recomandat şi pentru modificări de motorsport, astfel încât au existat versiuni dezvoltate pentru raliu ale aceluiaşi motor, care puteau livra până la 135 CP!
0
93,227
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!