Motive de îngrijorare pentru Tesla Model 3: sedanul electric Polestar 2 a venit oficial în Europa

29 Iunie 2020, 17:27
Denis Godorozea
Primul electromobil de serie din gama brandului fostei divizii de performanţă Volvo a ajuns oficial pe piaţa europeană — constructorul a dat startul livrărilor pe Bătrânul Continent, iar primele unităţi vor ajunge la clienţi în viitorul cel mai apropiat. Astfel, livrările europene vor avea loc chiar mai devreme decât în China, or producţia a început de curând, iar primele unităţi au fost livrate cumpărătorilor europeni.
Polestar 2 este primul electromobil din gamă şi cel de-al doilea model creat de Polestar de când divizia de performanţă Volvo a devenit un brand separat. Primul model din gamă este un coupe stilat, inspirat de la conceptele suedeze, dar acesta optează pentru o motorizare hibridă şi este produs într-o serie limitată. Polestar 2 are la bază platforma CMA Volvo, comună cu XC40, şi utilizează două motoare electrice cu o putere totală de 408 CP şi 660 Nm. Acestea sunt alimentate de la o baterie de 78 kWh, ce promite o autonomie de 470 km conform standardului de calcul WLTP.
Primele unităţi Polestar 2 vor fi livrate clienţilor din Suedia şi Norvegia, unde comenzile preliminare au fost deschise anul trecut. Ulterior electromobilele vor ajunge în Germania, Olanda, Marea Britanie şi Belgia. Preţul de pornire pentru un Polestar 2 în Europa este de circa 55,000 euro.
0
3,725
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!