Noua actualizare extinde autonomia Tesla Model S până la 650 km! Record în segmentul electromobilelor

16 Iunie 2020, 13:16
Denis Godorozea
Deşi ar trebui să pregătească un succesor pentru sedanul mare din gamă, or Tesla Model S a fost lansată pentru prima dată acum 8 ani, americanii au pregătit o nouă actualizare pentru sedanul lor electric, care să-l facă şi mai competitiv şi atractiv pe piaţa electromobilelor. Ba mai mult, cu această actualizare Model S devine mai atractiv chiar şi în raport cu maşinile convenţionale cu motoare termice.
Datorită noii actualizări Tesla Model S va putea parcurge cu un singur plin al bateriilor până la 402 mile, echivalentul a circa 647 kilometri, bineînţeles în interpretarea cu cel mai mare acumulator. Acesta este un răspuns ferm rivalilor actuali şi celor ce abia urmează să fie lansaţi pe piaţă, or în viitorul apropiat sedanul Lucid air va marca debutul comercial, iar constructorul promite pentru varianta de top a acestuia, cu baterie de 130 kWh, o autonomie de până la 400 mile.
Amintim că anterior versiunea de top Model S Long Range Plus oferea o autonomie de până la 390 mile, echivalentul a 628 kilometri. Respectiv, autonomia a indicat un surplus de 19 kilometri, iar asta se datorează în mare parte greutăţii reduse a versiunilor actualizate Model S — sedanul electric s-a ales cu scaune noi la bord şi elemente ale suspensiei din aliaje mai uşoare. Concomitent, electromobilul a fost înzestrat cu anvelope speciale noi, care să contribuie la reducerea consumului de energie. Pe lângă cele menţionate, sistemul de recuperare a energiei electrice este funcţional chiar şi la viteze mici, fiind activ până la oprirea completă a maşinii.
0
3,641
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!